Biserică ortodoxă din Sibiu obligată de medici să restricționeze accesul credincioșilor

Data publicării:
Preotul Cătălin Dumitrean
Foto: Ora de Sibiu

Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu a hotărât să restricţioneze, începând de luni, accesul enoriaşilor în biserica din curtea spitalului, adică aici vor mai putea intra doar bolnavii, în funcţie de starea lor de sănătate, medicii şi asistentele, a precizat directorul Cristian Roman.

"O să facem slujbă doar pentru cei din interior. Vom face, spre exemplu, slujbă de maslu pentru angajaţii care vor să vină, iar în cazul pacienţilor, preotul se poate duce să îi miruiască. Ideea este să nu meargă mulţi pacienţi o singură dată în biserică. Cei care doresc să lase un pomelnic şi nu sunt internaţi în spital, o pot face şi la biserica de pe strada Dealului", a explicat Cristian Roman.

Potrivit sursei citate, sibienii care obişnuiau să vină la această biserică, la slujbe, nu o mai pot face, pe durata carantinei spitalului. De asemenea, nici aparţinătorii bolnavilor internaţi nu mai au voie în curtea spitalului, deci nici în biserică, scrie Agerpres. Pacienţii contagioşi nu se mai pot nici ei ruga în biserică, ci o să meargă preotul în salon, la ei.

Preotul de la biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, cunoscut ca şi "Spitalul TBC", Cătălin Dumitrean, a declarat luni, că biserica nu se închide, se vor face slujbe aici, însă accesul va fi restricţionat. Cu alte cuvinte, aparţinătorii pacienţilor bolnavi dacă vor dori să transmită un pomelnic ca preotul spitalului să se roage pentru bolnavi, atunci acest pomelnic va fi transmis la biserică prin portarul spitalului.

"Eu ca preot şi până acum mă deplasam la patul pacientului. Dar de astăzi, luni (n.r.) de dimineaţă, s-a luat această hotărâre. Eu voi oficia o slujbă de maslu, vineri, la ora 11.00, cu angajaţii spitalului care vor putea şi vor dori să vină, la care ne vom ruga pentru însănătoşirea pacienţilor cu coronavirus. Deci, rugăciunile continuă în biserică, nu se închide biserica", a arătat preotul Cătălin Dumitrean.

Preotul Cătălin Dumitrean a mai anunţat, luni, că acei enoriaşi care veneau frecvent la slujbele de la biserica Spitalului TBC sunt rugaţi să se alăture rugăciunilor de la alte biserici din oraş, printre care şi biserica de pe strada Dealului din Sibiu, unde acest preot slujeşte.

"Credincioşii să ştie că la biserica de pe strada Dealului din Sibiu programul este normal", a mai spus Cătălin Dumitrean.

La biserica din curtea acestui spital au mai avut loc luna trecută slujbe de maslu, prin care preoţii şi enoriaşii s-au rugat pentru bolnavii cu coronavirus.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri