Când vom vedea efectele ordonanței pentru ieftinirea alimentelor. Ciolacu: Sunt ferm convins că din august

Data publicării:
cos cu cumparaturi in magazin
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că „ordonanţa privind stoparea creşterii preţurilor pentru alimentele de bază se dovedeşte o măsură eficientă”. Foto: GettyImages

Premierul Marcel Ciolacu a precizat, marţi seară, că preţul anumitor alimente de bază este mai mare în România decât în Germania şi a subliniat că din luna august se vor vedea efectele ordonanţei privind plafonarea.

”O să reuşim pentru că de această dată avem parteneri şi le mulţumesc încă o dată marilor retaileri care s-au angajat în acest parteneriat cu Guvernul României. Avem şi procesatorii, şi producătorii, şi distribuitorii. Trebuie să reuşim acest pariu. Nu putem în continuare să ne facem că nu vedem că anumite preţuri la anumite produse de bază, sunt mai scumpe decât în Germania. Şi nu comparăm puterea de cumpărare din Germania şi puetrea de cumpărare din România. este ceva ce nu a funcţionat şi sperăm ca prin acest exerciţiu să începem să reaşezăm lucrurile. Nu întotdeuna piaţa echilibrează tot. Am văzut că după 3 crize suprapuse piaţa a fost depăşită şi mecanismul pieţei a fost depăşit. Dar toate aceste măsuri sunt temporare, până se reaşează lucrurile. Dar nu putem la infinit să ne facem că nu observăm anumite lucruri care sunt evidente”, a declarat marţi seară, la Antena 3, premierul Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

Întrebat când se va resimţi efectul ordonanţei care reglementează preţurile produselor de bază, Ciolacu a vorbit despre luna august.

”Sunt ferm convins că din luna august... erau contracte în derulare, este normal. În momentul acesta au scăzut anumite adaosuri, s-au perceput anumite taxe. Veţi vedea că preţurilevor scădea la cele 14 produse”, a precizat Marcel Ciolacu.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, Ordonanţa de Urgenţă prin care sunt limitate adaosurile comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale, cu scopul de a stopa creşterea excesivă a preţurilor pentru aceste categorii de produse. Ministrul Agriculturii Florin Barbu a precizat că la fermieri nu va exista o limită privind stabilirea preţurilor şi nu va fi făcută nicio intervenţie privind stabilirea preţurilor pe piaţă.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Înmormântarea lui Felix Baumgartner, amânată. Italienii refuză să elibereze trupul neînsuflețit al...
Digi FM
Cine este tânărul de de 24 de ani care a murit după ce s-a prăbușit cu planorul. A fost şef de promoţie în...
Pro FM
t.A.T.u, din nou pe scenă după 20 de ani. Reacțiile, extrem de dure: „Au spus că nu se suportă. Oare au rămas...
Film Now
Gwyneth Paltrow a fost extrem de geloasă când Brad Pitt s-a căsătorit cu Jennifer Aniston: „Are gusturi...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
În ce zile intră pensia pe card și prin poștă în august? Cu ce sume de bani vor fi mai mici?
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Jason Momoa, cum nu se poate mai mândru de copiii săi. Adolescenții, pe covorul roșu alături de tatăl lor și...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...