Cine este anul acesta, în premieră, comandantul paradei militare naționale din București

Data actualizării: Data publicării:
parada militara

Comandantul paradei militare naționale din Bucureşti este anul acesta generalul-maior Vasile Toader, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării. El a fost primul ofițer român decorat cu medalia NATO pentru Serviciu Merituos, în anul 2005.

Generalul-maior Vasile Toader și-a început cariera militară în urmă cu 35 de ani, ca elev al Liceului Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza și a urmat cursuri de comandă și stat major, precum și cursuri de specialitate în domeniul “Aviație” la instituții de învățământ militar din țară și din străinătate, precizează reprezentanții Armatei României.

Citiţi şi:

Parada de 1 Decembrie 2019. LIVE de la parada militară din București

S-a specializat în problematica NATO, urmând un program de internship la Comandamentul forțelor aeriene aliate din sudul Europei din Napoli, Italia.

Din momentul în care a devenit ofițer, generalul-maior Vasile Toader a parcurs toate treptele carierei militare, de la nivel tactic la nivel strategic, îndeplind funcții de răspundere în Statul Major al Forțelor Aeriene și în Comandamentul Forțelor Întrunite.

El a îndeplinit funcția de comandant al Centrului Național Militar de Comandă (nucleu) și de locțiitor al comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite.

A făcut parte din prima generație de ofițeri care au ocupat funcții în comandamente NATO și a fost primul ofițer român decorat cu medalia NATO pentru Serviciu Merituos, în anul 2005.

Generalul Vasile Toader a fost numit, în noiembrie 2017, în funcția de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării.

Toader este veteran al teatrului de operații Afganistan, unde a executat o misiune în calitate de comandant al Grupului de operaţii aeriene pe Aeroportul Internaţional din Kabul și o misiune de ofițer de legătură la Centrul multinațional de coordonare a mișcării, la Ankara, Turcia.

Pe lângă acestea, generalul a îndeplinit și o misiune în cadrul ONU, în Africa, în Republica Democratică Congo, ca observator militar.

În ultimii patru ani, cel care a comandat parada militară de 1 Decembrie a fost generalul cu trei stele Adrian Tonea. La începutul anului, el a fost trecut în rezervă.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nici împușcarea, nici gardurile electrice nu rezolvă problema urșilor în România! Avertismentul...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...