Compania municipală Energetica își cumpără mașini de 380.000 de lei, iar bucureștenii nu au apă caldă și căldură. Reacția primăriei

Data actualizării: Data publicării:
suv energetica ciprian ciucu fb

Compania municipală Energetica a cumpărat 3 SUV-uri, în condițiile în care mulți bucureșteni nu au apă caldă și căldură, scrie Ciprian Ciucu, consilier general la Primăria Capitalei.

Valoarea totală a celor 3 autoturisme este de 380.000 de lei, potrivit Newsweek RomâniaMașinile au pilot automat, scaune și volan încălzite, încărcare telefon wireless, volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele.

ACTUALIZARE. Primăria Capitalei revine cu precizări și anunță că primarul general Gabriela Firea l-a sancționat pe șeful Energetica, deoarece achiziția celor 3 mașini, deși legală, nu este „oportună”.

Citiți și:
SUV-uri cu pretenții pentru Energetica | Primăria Capitalei - de la motivare, la dezaprobare în doar 40 de minute

ACTUALIZARE. Primăria Capitalei arată că Energetica București a inițiat, în anul 2018, o serie de achiziții necesare pentru modernizarea sistemului de termoficare al Capitalei.

„Printre utilajele achiziționate de Compania Municipală Energetica București s-au aflat și 3 autoturisme pentru dotarea și operaționalizarea șantierelor planificate pentru anul 2020 (anunț publicat în SICAP cu indicativul CAN 1024498/11/11/2019). Facem precizarea că, în anul 2020, Compania Municipală Energetica București va demara cel puțin 3 șantiere consecutive – Piața Bobocica, Drumul Taberei și Ferentari - pentru modernizarea rețelei de termoficare a Capitalei.

Una dintre cerințe a fost ca autoturismele să aibă capacitate sporită, pentru a putea tracta o greutate de minim 1.100-1.200 kg (respectiv grupuri generatoare de sudură, mobile, remorci de transport utilaje de până în 3,5 tone etc, necesare în cazuri de intervenție rapidă) și să aibă o capacitate de transport adaptată pentru diverse materiale si scule – care asigură multifuncționalitatea. Cerințele minime ale acestor autovehicule sunt determinate, așadar, de specificul activității companiei”, se arată în comunicat.


„Nu vreau să vă enervez de dimineață, dar e bine să știți pe ce se duc banii noștri atunci când nu se duc în termoficare: se duc în SUV-uri achiziționate de compania de termoficare a Primăriei. SUV-urile au fost achiziționate de CM Energetica și vor fi, probabil, transferate noii companii Termoenergetica. Investiții serioase în rețea nu s-au făcut deși prima companie, Energetica (înființată ilegal), transformată apoi în Termoenergetica, a primit un capital de 300 milioane de lei (!) iar actuala Termoenergetica are pe mâna 642 milioane de lei!”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Potrivit Caietului de sarcini, reprezentanții companiei motivează că au doar trei autovehicule de acest tip, „care însă nu sunt suficiente pentru satisfacerea nevoilor acesteia”. „Obiectivul specific al acestei achiziții îl constituie necesitatea executării lucrărilor aferente proiectului de „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București (7 Obiective însumând o lungime de traseu de 31,621 km)””, se mai arată în caietul de sarcini, potrivit Newsweek România.

Compania Municipală Energetică a fost înființată în iunie 2017 pentru a se ocupa de sistemul de termoficare, însă după ce hotărârea de înființare a acesteia a fost anulată în instanță, Consiliul General a hotărât la începutul acestui an înființarea a două noi companii, Termoenergetica București și Energetica Servicii București.

Cele două companii se vor forma în urma reorganizării și divizării Companiei Municipale Energetica, urmând ca la final aceasta să fie dizolvată, au hotărât consilierii.

Noile Companii au fost deja înființate, iar de la 1 decembrie Termoenergetica a preluat activitatea RADET, însă Compania Municipală Energetica continuă să funcționeze și să facă achiziții.

Citiți mai mult pe Newsweek România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă renovarea unui apartament de trei camere? Cum să nu depăşeşti bugetul alocat
Digi FM
Tragedie pe drumul spre bal. Două bune prietene au murit ținându-se de mână, într-un accident, după ce...
Pro FM
Alexandru Ciucu, noi detalii despre căsnicia cu Alina Sorescu. De ce își ineau mâncarea separat: „Sunt niște...
Film Now
Brenda Song, reacție după ce fostul ei iubit a susținut că a mințit că are cancer. Macaulay Culkin a...
Adevarul
Polonia cere arme nucleare, România ezită. Fost șef de Stat Major: „N-am avea cu ce le apăra și am deveni...
Newsweek
OFICIAL Nu se virează nici în iulie banii la pensie. Mica Recalculare, amânată pe termen nelimitat
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Robert Downey Jr. spune că ascensiunea lui Pedro Pascal îi întărește încrederea în industria de la Hollywood...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget