Continuă scandalul legionarilor. Ce susțin doi membri ai IICMER

Data publicării:
zamfirescu dinu

Dinu Zamfirescu, președintele Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, și Adrian Niculescu, vicepreședintele instituției, au transmis că nu a fost consultați în  legătură cu emiterea comunicatului IICCMER prin care au fost condamnate afirmațiile a doi cercetători privind modul în care s-a derulat ”experimentul Piteși” în perioada comunismului stalinist din România.

„Subsemnații Dinu Zamfirescu, președinte al Consiliului Științific al IICCMER, și Adrian Niculescu, vicepreședinte al IICCMER, referitor la comunicatul IICCMER din 30 octombrie 2019, se văd nevoiți să declare că, în emiterea și redactarea acestuia, nu au fost consultați în nici un fel. Pe cale de consecință, subsemnații se disociază de acest text, care în formularea sa, angaja întregul Institut”, potrivit unei precizări, date publicității în cursul zilei de duminică.

Cercetătorul Mihai Demetriade a afirmat recent, într-un interviu acordat RFI pe tema „Experimentului Piteşti”, că tortura „nu este o excepţie venită sau impusă de un terţ represor”. „Ea face parte din anatomia legionară. Administraţia penitenciarului a creat contextul favorabil ca acest episod violent să se dezvolte. Asta developează Piteştiul cumva, şi Suceava, într-o altă lumină. Îţi dai seama că victimele nu sunt chiar victime”, a declarat Mihai Demetriade, potrivit RFI România.

Ulterior, şi Mădălin Hodor a făcut referire, pe Facebook, la interviul acordat de Mihai Demetriade.

„Ei, interviul ăsta, bazat pe cercetările lui de ceva ani, cam dă la temelia unuia dintre marile mituri ale carpetei cu Răpirea din Serai din CV-ul marilor istorici anticomunişti ai patriei. Care şi-au cam construit nişte cariere şi au produs nişte scrieri de toată jena, nu mai zic şi nişte filme bune de aruncat la coş”, a scris, printre altele, Mădălin Hodor.

În replică, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat că a luat act „cu uimire şi indignare” de declaraţiile celor doi, apreciind că este „un act de vandalism intelectual să califici terifiantul experiment derulat la închisoarea din Piteşti drept o simplă răfuială între grupări adverse, fie ele şi legionare”.

„Exonerarea autorităţilor comuniste de vina de a fi încurajat şi patronat un asemenea episod de degradare a fiinţei umane reprezintă o lovitură pe obrazul celor care, proveniţi din mai tot spectrul politic şi ideologic al epocii, au fost supuşi unui regim de tortură la care, după cum spunea şi Alexandr Soljeniţîn, nici măcar artizanii GULAG-ului nu s-au gândit. La trei decenii de la căderea simbolică a comunismului, este trist şi revoltător să constaţi că oameni care au cercetat arhivele dictaturii proletariatului nu au înţeles nimic din drama consumată în universul concentraţionar, utilizând etichetări abuzive şi trăgând concluzii imunde”, se menţionează într-un comunicat al IICMER transmis AGERPRES.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...