Cuc anunță restructurări la TAROM și CNAIR: "Dacă sunt competenţi, nu va fi o problemă să îşi găsească alt loc de muncă"

Data publicării:
avion airbus al companiei tarom pe pista aeroportului otopeni
Digi24 indentificat cel puțin 30 de familii care lucrează în acest moment la Tarom. Foto: Inquam/Octav Ganea

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că 300 de posturi din cadrul TAROM vor fi restructurate de către Consiliul de administraţie, dar că vor există restructurări și în conducerea CNAIR, informează MEDIAFAX.

300 de oameni pleacă de la TAROM

"Restructurările se vor face cu precădere de la direcţia comercială, direcţia de achiziţii şi direcţia economică. Misiunea este grea, trebuie să uite de trecutul pe care îl are Tarom şi să nu fie implicate emoţional pentru că aşa nu va face nimic", a afirmat luni, ministrul Transporturilor.

Cuc a precizat că vor fi restructurate 300 de posturi, iar acestea doar pentru început, întrucât din cei 470 de angajaţi ai departamentelor tehnice, mulţi nu lucrează la întregul lor potenţial. De asemenea, ministrul vrea să înfiinţeze un centru separat pentru angajaţii din domeniul tehnic pentru a le permite să lucreze pentru mai multe companii în afară de Tarom.

Restructurări și la CNAIR

Ministrul anunţă restructurări şi în cazul posturilor de Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru că nu se respectă termenele proiectelor asumate.

"Aici vorbim despre posturile de conducere. Pentru că avem foarte multe posturi de conducere, avem foarte mulţi oameni care se pricep teoretic la autostrăzi, dar dorinţa mea a fost să văd că şi implementează aceste proiecte. Sunt oameni foarte buni care lucrează la Companie foarte bine, dar acel balast care am constat în urma sarcinilor de serviciu care le-au fost date că nu le-au făcut în timpii care li s-au cerut. Eu cred că trebuie la un moment dat să iei nişte decizii un pic mai radicale. Mă interesează ca lucrările pe care ni le-am asumat să se facă în timpii pe care ni i-am asumat. Dacă s-au depăşit termenele pe care ni le-am asumat ne uită să vedem und e blocajul. Dacă vedem că blocajul e la achiziţii, la juridic, atunci trebuie să luăm măsuri", a afirmat Cuc.

În privinţa celor care îşi vor pierde locurile de muncă, Răzvan Cuc crede că dacă sunt competenţi, îşi vor găsi cu siguranţă de lucru în altă parte. "Dacă oamenii sunt competenţi, cu siguranţă nu va fi o problemă să îşi găsească alt loc de muncă mai departe", a declarat ministrul.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri