Doi comisari ANPC, închiși în blocul alimentar al Spitalului Adjud pentru a nu finaliza controlul. Poliția a deschis dosar penal

Data publicării:
Doi comisari ANPC, închiși în blocul alimentar al Spitalului Adjud pentru a nu finaliza controlul. Poliția a deschis dosar penal
Doi comisari ANPC, închiși în blocul alimentar al Spitalului Adjud pentru a nu finaliza controlul. Poliția a deschis dosar penal. Foto. Spitalul Municipal Adjud/ Facebook

Doi comisari ANPC care efectuau un control la Spitalul Municipal Adjud au fost împiedicați să își desfășoare activitatea și închiși în blocul alimentar al unității medicale, după ce au descoperit mai multe nereguli, inclusiv produse expirate sau neetichetate. Managerul spitalului a susținut că „a primit ordin de sus” că acest control este ilegal. Poliția a deschis dosar penal pentru lipsire de libertate, informează News.ro.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au anunțat că polițiștii din Adjud au fost sesizați telefonic de către un comisar din cadrul C.J.P.C. Vrancea cu privire la faptul că la doi angajați ai acestei instituții care au fost, luni, în control la Spitalul Municipal Adjud, nu le-a fost permis să părăsească spitalul.

„Cu ocazia deplasării la fața locului, au fost identificate persoanele, care au relatat faptul că în timp ce încercau să desfășoare un control în interiorul blocului alimentar din cadrul Spitalului Municipal Adjud, acestora nu le-a fost permis acest lucru și li s-a solicitat să părăsească instituția. Reprezentanții C.J.P.C. au încercat să folosească ușa destinată personalului medical care poate fi deschisă doar cu o cartelă de acces, ulterior fiind redirecționați către o altă ieșire, în afara incintei spitalului”, au afirmat polițiștii, care au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Reprezentanții ANPC au relatat ce s-a întâmplat în momentul când echipa de control a ajuns la unitatea medicală.

„La începutul controlului, comisarii s-au legitimat și au solicitat prezența managerului spitalului, care însă nu era disponibil. De asemenea, au solicitat registrul unic de control, dar acesta nu a fost prezentat. Controlul a fost efectuat în prezența conducătorului blocului alimentar și a altor două persoane. După aproximativ 10-15 minute, managerul spitalului a apărut și a interzis continuarea controlului, susținând că «a primit ordin de sus» că acest control este ilegal și solicitând părăsirea unității”, a transmis ANPC.

Potrivit sursei citate, deși i-au fost prezentate ordinele de serviciu și temeiul legal al controlului, managerul unității medicale a continuat cu agresiunile verbale, contactând autoritățile la 112 și solicitând prezența unui echipaj de poliție deoarece a susţinut că acel control ar fi ilegal.

„Mai mult, ușile de acces ale spitalului au fost blocate pentru a împiedica echipa de control să părăsească incinta, până la sosirea poliției. Ușile au fost deschise ulterior de un angajat al spitalului, atunci când unui membru al echipei de control i s-a făcut rău din cauza unor antecedente cardiace. Ulterior, echipa de control s-a deplasat la unitatea de poliție pentru a depune declarații cu privire la incident”, a transmis ANPC.

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au explicat că, în timpul celor 10-15 minute de control, au fost constatate mai multe abateri, printre care: produse din carne de pasăre cu termen de valabilitate expirat (05.02.2025 și 21.02.2025), carne de porc neetichetată, probe alimentare neetichetate, condiții de depozitare necorespunzătoare.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...