Doi copii şi doi adulți au fost transportaţi la spital după un accident pe DN 19, în care au fost implicate patru mașini

Data actualizării: Data publicării:
masini avariate intr-un accident pe dn19
Foto: ISU Bihor

Doi adulţi şi doi copii au fost transportaţi la spital, luni după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 19, în judeţul Bihor, în care au fost implicate patru autoturisme.

Accidentul s-a produs pe DN 19, la intrarea în localiatea Biharia dinspre Oradea, fiind implicate 9 persoane, aflate în 4 autoturisme, relatează News.ro.

Acolo au fost mobilizate echipajele de pompieri din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea şi Gărzii de Pompieri Sălard, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, cu două ambulanţe SMURD tip B2 şi două motociclete SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„Echipajul de descarcerare a acţionat pentru evacuarea unei femei rămase captive într-unul dintre autoturismele avariate, iar echipajele medicale şi paramedicale au evaluat cele 9 persoane implicate şi au acordat îngrijirile necesare celor doi adulţi şi doi minori răniţi. Cele patru victime, din care două aflate în stare gravă (o femeie şi un copil), au fost ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Bihor”, a transmis ISU Bihor.

În urma accidentului, traficul pe DN 19 a fost blocat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Nicușor Dan ca președinte al României: ”Crescând în funcție, am pierdut la bani....
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Când s-ar fi despărțit, de fapt, Katy Perry și Orlando Bloom: „De atunci le spunea prietenilor că este...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Cât costă revizia unei mașini în 2025. Șoferii care vor plăti cu 1.000 de lei mai mult
Newsweek
Nicușor Dan a anunțat din ce lună se plătește CASS la pensie. Câți bani îți ia statul?
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”