Doi studenți din Suceava și-au donat bursele pentru a cumpăra elevilor kit-uri de roboți

Data publicării:
CeBIT 2013 Technology Trade Fair
FOTO: Getty Images

Doi studenți din Suceava și-au donat bursele pentru a cumpăra kit-uri de roboți, senzori și microsisteme de dezvoltare. Donațiile au mers către licee, pentru a sprijini elevii care vor să facă performanță în domeniul roboticii.

La începutul anului universitar 2019 - 2020, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunța că cea mai mare bursă a Universității, în valoare de 30.000 lei, a fost acordată studenților David Gherasim și Alexandru Maciuc, de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

Cei doi studenți au obținut în ultimul an universitar un număr remarcabil de premii și medalii la concursuri studențești de robotică naționale și internaționale.

Potrivit Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cei doi studenți au început un proiect de inițiere și susținere a unor cercuri și cluburi tehnice în licee din județul Suceava.

Astfel, din bursa obținută, cei doi studenți suceveni au cumpărat kit-uri de roboți, senzori, microsisteme de dezvoltare, componente diverse, pe care le-au donat unor licee, odată cu oferta de a sprijini tinerii elevi ce doresc să facă performanță în domeniul roboticii și nu numai.

Începând cu liceele la care ei au studiat, Colegiul Tehnic Rădăuți și Liceul Teoretic „Filadelfia” din Suceava, continuând cu Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, au fost inițiate o serie de întâlniri cu elevii pentru a-i încuraja să se implice în dezvoltarea unor roboți pentru a integra prin activități practice cunoștințele teoretice acumulate în orele de clasă și pentru a-și dezvolta deprinderi practice atât de utile unor viitoare profesii.

„Dorim, prin mentoratul pe care îl vom face în aceste școli, să dăruim colegilor noștri mai mici o parte din ceea ce am învățat noi”, a spus Alexandru Maciuc, unul dintre studenți.

„Noi am învățat robotică în primul an de facultate și am avut șansa să lucrăm cu profesori extraordinari, care ne-au pus la dispoziție laboratoarele facultății, echipamentele necesare și ne-au îndrumat spre performanță. Acum vrem să dam o șansă elevilor de liceu pentru a se iniția în acest domeniu, chiar înainte de a deveni studenți”, a afirmat David Gherasim, al doilea membru al echipei.

„Prin participarea la zecile de concursuri, am avut ocazia să discutăm cu mulți studenți din toate centrele universitare românești și, totodată, să vizităm facultăți din întreaga țară. După toate aceste experiențe, putem spune că, în cazul în care ar trebui să începem din nou studiile universitare, cu siguranță am alege tot facultatea din Suceava”, a completat Alexandru Maciuc.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...