Doar un sfert dintre studenţii români lucrează part-time sau full-time. Majoritatea sunt întreţinuţi de părinţi

Data publicării:
studenti

Liliana Mîndroc este studentă în anul al II-lea la Jurnalism. Pentru că la facultate are programul încărcat, ea spune că nu are timp şi un loc de muncă. Proiectele de la facultate o ajută să capete experienţă, iar banii vin încă din partea părinţilor.

Lorand Condrache este unul dintre cei care au spus da unui job încă din facultate. S-a angajat la o firmă de IT acum 4 luni şi lucrează 8 ore pe zi. Chiar dacă se împarte cu greu între job şi studenţie, consideră că are de câştigat. L-ar ajuta mai mult o slujbă part-time, dar acestea sunt puţine.

Sociologul Nina Mocănaşi este de părere că printr-un job part-time studentul îşi poate satisface şi nevoile legate de şcoală, dar şi cele care privesc latura financiară.

Când vine vorba de bani, majoritatea studenţilor sunt întreţinuţi de familie. Numai un sfert din cei care urmează cursurile unei facultăţi s-au şi angajat. Mai puţin de 10 procente din studenţi se întreţin din burse.

Pentru cei care nu vor să se angajeze din studenţie există internship-ul. Programul este de patru ore pe zi, aşa că au timp şi de cursuri.

Situaţia financiară a studenţilor români

65% - se întreţin numai din veniturile familiei

25% - lucrează

7,4% - se întreţin din burse

sursa: Alianţa Organizaţiilor Studenţeşti din România

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri