O elevă de 12 ani din Constanța a fost umilită de trei colegi. Abuzurile, surprinse de camerele de supraveghere. Poliția face anchetă

Data actualizării: Data publicării:
eleva hartuita de colegi
Eleva de 12 ani, cu rezultate foarte bune la învățătură, ar fi fost, de mai multă vreme, ținta batjocurii colegilor. Fotografie cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Este anchetă într-o școală din Constanța, după ce o elevă de clasa VI-a ar fi fost umilită de 3 colegi. Adolescenta ar fi fost sugrumată, pusă să stea în genunchi şi udată cu apă. Mai mult, scrie news.ro, agresorii - două fete și un băiat - i-ar fi aruncat gunoaie pe bancă şi i-ar fi umblat în geantă. Mama victimei a făcut publică situația, ceea ce a dus la un val de anchete în școală.

Totul s-a întâmplat la o clasă de-a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 16 din Constanța. Eleva de 12 ani, cu rezultate foarte bune la învățătură, ar fi fost, de mai multă vreme, ținta batjocurii colegilor, scriu jurnaliștii de la www.focuspress.ro.

Fata ar fi fost sugrumată, pusă să stea în genunchi şi udată cu apă. Trei colegi i-ar fi aruncat gunoaie pe bancă şi i-ar fi umblat în geantă. Din cauza bullyingului la care era supusă, adolescentei ajunsese să-i fie teamă să mai meargă la școală sau să rămână în pauze în sala de clasă.

Cu toate că mama ar fi făcut mai multe reclamații și chiar a insistat să vadă imaginile surprinse de camerele de supraveghere, conducerea școlii nu a luat atitudine vizavi de elevii agresori. În paralel, părintele a depus o reclamație la IȘJ Constanța, pentru a-i face dreptate fiicei ei.

"Va fi desemnat un inspector școlar pentru a verifica dacă au fost luate măsuri în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la această școală, iar dacă nu au fost luate măsuri, să răspundă de ce nu s-au luat. Pentru că nu este normal să se întâmple așa ceva. Noi depunem eforturi pentru eliminarea violenței în școli. Ce măsuri administrative au luat ei, e altceva, dar vom vedea ce măsuri au luat concret în legătură cu acest caz. Pentru că dacă nu au luat, culpa este a lor. În orice caz, în astfel de situații, conducerea școlii trebuia să sesizeze Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Poliția", a declarat, pentru presa locală, Sorin Mihai, inspectorul școlar general IȘJ Constanța.

Odată ce cazul a ajuns, însă, în presa locală, pe fir au intrat și polițiștii.

"La data de 27 iunie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 4 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luării măsurilor legale ce se impun", au anunţat poliţiştii.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
UE avertizează cetățenii să folosească telefoane simple cu butoane când intră în SUA
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...