Patru universități se închid, iar 135 de specializări și programe de studiu vor fi desființate

Data publicării:
studenti captura

Din totalul de 37 de universităţi particulare acreditate, 4 universităţi vor avea toate programele intrate în lichidare, iar trei universităţi vor fi monitorizate.

Instituţiile de învăţământ superior cu toate programele intrate în lichidare în anul universitar 2014-2015 sunt Institutul Teologic Româno-Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara. Aceste patru universităţi s-au aflat până în prezent sub monitorizare, potrivit Mediafax.

În acelaşi timp, Guvernul a decis ca în anul universitar 2014-2015 să fie monitorizate alte trei universităţi private - Universitatea Bioterra din Bucureşti, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti şi Universitatea Apollonia din Iaşi. Acestea urmează să fie monitorizate special de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Ministerul Educaţiei.

De asemenea, 135 specializări/programe de studiu vor fi desfiinţate, în baza unei hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Pentru specializările care intră in lichidare nu va mai fi organizat examen de admitere. Studenții care învață deja la aceste specializări nu vor fi afectați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...