Propunere: mai puţine ore de muzică în şcoală, iar la clasa a VIII-a deloc

Data publicării:
muyica

Artiştii din România au strigat în cor "Da pentru ora de muzică". Totul după ce Ministerul Educaţiei a propus reducerea numărului de ore de muzică la gimnaziu. Cei mai afectaţi vor fi elevii clasei a -VIII-a care riscă să nu mai studieze deloc această materie. Dirijorii, compozitorii si cântăreţii de toate vârstele şi-au propus, însă, să nu lase lucrurile aşa.

Mădălin Guruianu, iniţiatorul campaniei "Da pentru ora de muzică": „Am luat legătura cu foarte multe cadre didactice, cu inspectorate şcolare, cu copii, cu părinţi. Sunt mii, chiar zeci de mii de oameni care s-au alăturat campaniei noastre”.

Cezar Mihail Verlan, dirijor: „Muzica pentru mine înseamnă aproape totul. Nu am cum să nu susţin ceva în care cred cu desăvârşire. Am un copil şi bineînţeles că mă aude mereu cântând în casă şi mă imită, dar chiar şi dacă nu aş fi fost muzician nu mi-aş fi dorit ca fetiţa noastră să nu studieze muzica pentru că orice lucrare muzicală exprimă o sumă de stări sufleteşti, de emoţii”.

Zoli Toth s-a născut într-o familie de artişti. Tatăl său a cântat în corul Filarmonicii din Timişora, iar mama sa este şi acum profesoară de pian şi dirijor. Artistul este revoltat de propunerea autorităţilor: „Mi se pare că e cea mai mare aberaţie pe care am auzit-o în viaţa mea. Sunt ţări civilizate unde muzica şi sportul sunt primele materii în cataloage. Muzica este o ştiinţă. O ştiinţă mult mai exactă decât pot crede oamenii în ziua de azi şi de cele mai multe ori această muzică vindecă. Este foarte important ca toţi cei care sunt la vârste fragede să înveţe muzica. Este adevărat că modul de predare din acest moment a materiei muzică în şcolile primare este un mod depăşit. Profesorii trebuie să fie mult mai ancoraţi în prezent. Ar trebui să dea exemple din viaţa reală, nu doar exemple care au fost acum 100 - 200 de ani”.

Reducerea numărului de ore de muzică a venit la propunerea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Dr. Ciprian Fartușnic, director general Institutul de Ştiinţe al Educaţiei: „Nu poţi să adaugi ceva fără să scoţi altceva. De aici s-a ajuns la una dintre variante: că s-ar renunţa la acea jumătate de oră, care se studiază în momentul de faţă, de muzică pe săptămână la clasa a VIII-a. Tocmai pentru că în clasa a VIII-a şi părinţii şi elevii au reclamat faptul că există o încărcare foarte mare şi am încercat să ne gândim la o variantă în care programul lor este un pic mai aerisit”.

Excluderea orei de muzică a fost dezbătută în mediul virtual de peste 17.000 de persoane. Părinţii, profesorii şi elevii şi-au exprimat punctul de vedere printr-un chestionar. Toţi spun la unison că muzica nu trebuie să dispară din şcoli.

Maria, elevă în clasa a-VIII-a: „Cele 50 de min pe care le petrecem în ora de muzică sunt mult mai utile decât alte 50 de minute pe care le-am petrece acasă acasă sau în parc. Această materie are un rol foarte important în formarea culturii noastre generale. Deci, ar trebui să fie păstrată”.

Valentina Gavrilă, profesor de educaţie muzicală la şcoala nr 56: „Copiii vor fi privaţi de acea cultură vocală şi cultură muzicală. La 14 ani ei pot asculta lucrări mult mai ample, pot înţelege mai bine mesajele muzicale şi este păcat să-i privăm”.

Dezbaterea publică online propusă Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei se va încheia pe 25 ianuarie. Conform unui raport recent al Comisiei Europene, elevii din România petrec mai multe ore la şcoală decât cei din America, dar mai puţine decât copiii din Japonia, Coreea de sud sau Finlanda, unde sistemele educaţionale sunt mult mai dezvoltate.

Citiți și: 

Cele mai performante sisteme de educație din lume

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...