6.000 de oameni la Maratonul Bucureștiului. Un kenyan a ieşit câştigător

Data publicării:
maraton

ACTUALIZARE 12.05. Un kenyan a câştigat Maratonul de la Bucureşti. Participanţii – cei aproximativ 6.000 de oameni care au alergat 21 de kilometri - spun că se consideră câştigători pentru că au avut ocazia să facă sport.

Urmează să se dea startul cursei speciale pentru copii, pe distanţe de la 500 de metri până la 1000 de metri în funcţie de vârstă.

Pe 6 octombrie va fi organizată o nouă ediţie a semimaratonului de la Bucureşti.

De la an la an, numărul participanților crește, având în vedere că la prima ediție au fost doar 3.000 de oameni.

Fosta înotătoare Carmen Bunaciu a vorbit despre importanța acestui eveniment. „Este un moment important pentru sportul românesc. Sunt extrem de impresionată de numărul mare de participanți. Mișcarea este o prioritate pentru sănătatea noastră și pentru relaxare”, a spus Carmen Bunaciu.

Bucureștenii care au drum astăzi în zona Unirii, în zona Pieței Alba Iulia, pe străzile Decebal, Basarabia, Splaiul Unirii, Calea Victoriei sau în zona Arenei Naționale trebuie să știe că traficul este restricționat pentru buna desfășurare a acestui maraton.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri