„Gata cu întârzierile, cu scuzele. E momentul să acţionăm acum”. Blinken spune că Hamas trebuie să accepte propunerea de armistițiu

Data publicării:
Antony Blinken
Foto: Antony Blinken, secretarul de stat al SUA / Sursa foto: Profimedia Images

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cerut, marţi, grupării teroriste Hamas să accepte „fără întârziere” propunerea de armistiţiu cu Israelul asociată cu eliberarea ostaticilor ţinuţi în Fâşia Gaza, propunere pe care gruparea susţine că o examinează. Propunerea a fost anunțată, luni, de ministrul britanic de externe, David Cameron.

„Gata cu întârzierile, cu scuzele. Este momentul să acţionăm acum”, a declarat Blinken în Iordania, cu puţin timp înainte de plecarea sa în Israel, în cadrul celui de-al şaptelea turneu regional de la începutul războiului, în urmă cu aproape şapte luni. „Vrem să vedem că acest acord se concretizează în zilele următoare”, a insistat el.

Întrebat despre intenţia lui Benjamin Netanyahu de a lansa o ofensivă terestră împotriva Rafah, sudul Fâşiei Gaza, care a devenit un refugiu pentru 1,5 milioane de palestinieni, Blinken a afirmat că prioritatea Statelor Unite este să se ajungă la un armistiţiu.

„Acesta este cel mai bun, cel mai eficient mod de a atenua suferinţa şi, de asemenea, de a crea un mediu în care să sperăm că ne îndreptăm spre ceva care este cu adevărat durabil şi care aduce o pace durabilă oamenilor care au nevoie disperată de aceasta”, a declarat șeful diplomației americane.

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, marţi, că armata israeliană va intra „cu sau fără acord” în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă.

Declaraţiile sale vin într-un moment în care Hamas studiază cea mai recentă propunere de armistiţiu din partea mediatorilor din Cairo, care are în vedere o încetare a focului de 40 de zile şi eliberarea a mii de prizonieri palestinieni în schimbul ostaticilor din Gaza, potrivit presei israeliene.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Un bucureștean a reclamat o parcare ilegală, dar s-a trezit tot el amendat: „Prima și ultima mea sesizare la...
Newsweek
Ministrul muncii anunță 100 lei în plus la pensie pentru familiile de pensionari. Cum iau banii?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu