Andrew Tate și-a recuperat permisul la doar 3 zile după ce a fost prins cu 196 km/h în localitate. El a contestat decizia în instanță

Data actualizării: Data publicării:
andrew si tristan tate in masina
Foto: Profimedia Images

Controversatul influencer Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contestat în instanţă procesul verbal prin care a fost sancţionat de poliţişti pentru depăşirea limitei de viteză, potrivit unor surse oficiale, citate de Agerpres. 

„Având în vedere întrebările de la reprezentanţii mass-media, cu privire la dreptul de conducere al unui bărbat, aflat sub măsura controlului judiciar, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov este abilitat să comunice următoarele. Conform verificărilor în bazele de date ale Poliţei Române, a rezultat faptul că, la data 7 iunie, bărbatul de 38 de ani a depăşit limita de viteză, în judeţul Vâlcea, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile. La data de 10 iunie, permisul de conducere i-a fost restituit titularului, în baza certificatului de grefă emis ca urmare a plângerii contravenţionale formulate la judecătoria competentă", a anunţat vineri IPJ Ilfov.

Pe 7 iunie, Andrew Tate a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de patru luni, după ce a fost prins de poliţiştii din Vâlcea circulând cu o viteză de 196 km/h, pe un sector din Drumul Naţional 7, unde limita maximă este de 50 de km/h.

Tate a fost depistat de agenţii rutieri în trafic, în timpul unei acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.

„Autovehiculul a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu 146 km/h peste limita legală admisă pe acel sector de drum. La volan se afla un cetăţean străin, în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în municipiul Braşov", au informat la acea vreme reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Pe lângă suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile, cetăţeanul britanico-american, care se află în prezent sub monitorizare judiciară în România, s-a ales şi cu o amendă în valoare de 1.822 de lei, conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, sunt cercetaţi penal de DIICOT pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violenţe.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu