Augustin Zegrean: Ce s-a întâmplat în clubul Colectiv a fost infernal; lumea trebuie să țină minte, ca să nu se repete

Data publicării:
augustin zegrean captura

Am văzut ce s-a întâmplat aici cu adâncă mâhnire și tristețe. Nu știu cum e posibil să se întâmple așa ceva. Este neglijență, nu știu ce să zic. Nu vreau să zic, pentru că apoi se spune că m-am pronunțat. Este un lucru îngrozitor care s-a putut întâmpla, o dramă, o mare dramă pentru toată țara asta, pentru tot neamul nostru. Pentru părinții lor. Oameni tineri... putea să fie și băiatul meu aici. Are 24 de ani și merge prin cluburi. Puteam să fiu și eu. Îmi place rock-ul și mă duc în club, nu vă spun în care, a declarat președintele CCR.


El a precizat că CCR a dorit să îi omagieze pe tinerii nevinovați care și-au pierdut viața, în contextul în care marți este Ziua Constituției României.

Aici au murit atâția oameni nevinovați. Astăzi este Ziua Constituției și am vrut într-un fel să îi omagiem. (Coroana — n.r.) este din partea Curții Constituționale, nu este a mea, pentru ca lumea să țină minte, ca să nu se mai repete astfel de fapte. (...) Cum adică să te duci la spectacol, să te duci să te relaxezi, să te distrezi și să mori acolo? Este infernal. Trebuie să ținem minte asta”, a spus el.

Augustin Zegrean a depus o coroană din garoafe albe și roșii, pe a cărei panglică tricoloră scrie: Veșnica lor pomenire”.

Constituția României, prima de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 și aprobată prin Referendumul național de la 8 decembrie, același an.

După patru ani de la adoptarea Constituției României, la 13 noiembrie 1995, deputații au adoptat propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituției României pentru data de 8 decembrie.

Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003, privind Legea de revizuire a Constituției României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...