Braconaj. Un italian, prins în Ialomița cu aproape 5.400 de ciocârlii vânate

Data publicării:
vanatoare vanat pusca 5173028-Mediafax Foto-Alin Matei 1

(Foto - Mediafax)

Nu mai puțin de 5.392 de ciocârlii, nouă prepeliţe, două potârnichii, trei iepuri şi un şoim reprezintă captura pe care polițiștii din Ialomița au identificat-o, cum aproximativ o săptămână, la un cetăţean italian care intermedia participarea la partide ilegale de vânătoare.

„Din verificări, s-a stabilit că păsările ucise proveneau de la vânătorile organizate de către acesta cu alţi cetăţeni italieni, în care nu au fost respectate autorizaţiile de vânătoare în ceea ce priveşte speciile sau numărul de păsări înscrise în acestea”, anunță Poliția Română.

Potrivit polițiștilor, în această cauză a fost întocmit dosar penal pentru braconaj, astfel că infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 la 25.000 de lei.

Cazul cetățeanului italian este numai unui dintre cele 650 de infracţiuni au fost constatate de poliţiştii din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, în urma unei acţiuni care se desfăşoară la nivel naţional, începând din 20 august.

În timpul acțiunii, au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării 92 de arme letale, 10 arme neletale, peste 430 de kilograme de carne de vânat şi 1.300 bucăţi de muniţie.

„În 162 de cazuri, infracţiunile de braconaj cinegetic au fost comise cu arme letale, dintre care 152 deţinute legal şi 10 deţinute ilegal, iar în 8 alte cazuri, infracţiunile au fost comise cu laţuri sau capcane neautorizate, respectiv cu câini ogari”, arată Poliția Română.

Pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, se efectuează cercetări faţă de 219 persoane, dintre care 5 în stare de reţinere sau de arest preventiv și au fost aplicate 240 de sancţiuni contravenţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri