CAMERA DEPUTAȚILOR. Cum s-au împărțit comisiile parlamentare

Data publicării:
18122012 20zgonea 20comisii-39339

Numeric (comisiile - n.red.) sunt împărţite conform ponderii. Grupul PSD are 38,47% din cele 18 comisii, cea de a nouăsprezecea, conform cutumei din Parlament, revenind partidului care preia preşedinţia Camerei Deputaţilor, ce va face o nominalizare şi pentru preşedintele Comisiei de Regulament. La Senat, preşedinţia Senatului va prelua şi preşedinţia Comisiei de Regulament. Este o cutumă nouă, instituită de PDL în ultimii patru ani de zile. Noi am acceptat-o, am mers pe aceleaşi principii şi colegii de la PDL au acceptat aceste principii în aşa fel încât două comisii le revin celor de la PDL, două celor de la PPD”, a declarat Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că şefiile comisiilor mai pot fi negociate până la convocarea Parlamentului şi a susţinut că, până în prezent, negocierile au fost flexibile.

Valeriu Zgonea a adăugat că la Camera Deputaţilor va rămâne acelaşi număr de comisii permanente ca până acum, respectiv 19, şi că acestea vor avea între 25 şi 31 de membri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri