Copil accidentat mortal după ce s-a speriat de un câine

Data publicării:
masina politie ideal pentru accidente

Un copil în vârstă de 8 ani a fost accidentat mortal de un autoturism, după ce s-a speriat de un câine fără stăpân și ajuns pe carosabil.

masina politie, ideal pentru accidente

Copilul s-a lovit cu capul, în cădere, de bara unui autoturism aflat în mers, potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ovidiu Munteanu, citat de News.ro.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.00, pe strada Lizeanu din Sectorul 2 al Capitalei.

Fratele mai mare al copilului a încercat să-l prindă de mână, dar nu a reuşit, a precizat Ovidiu Munteanu.

El a adăugat că șoferul, un tânăr de 25 de ani, a fost testat cu alcooltestul, dar că acesta nu băuse alcool.

Potrivit lui Munteanu, copilul şi fratele său locuiau aproape de zona în care s-a produs accidentul.

Echipajul medical care a ajuns la locul accidentului a încercat să îl resusciteze pe băiat mai bine de o oră, însă nu a mai reuşit să îl salveze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...