Darea în plată, mai aproape de votul final

Data publicării:
ECONOMIE BANCNOTA 100LEI BANI AGERPRES

Foto: Agerpres

Legea a fost deja adoptată în unanimitate de senatori, cu nişte modificări substanţiale faţă de forma iniţială. De exemplu, s-a introdus un plafon pentru valoarea creditului la care se aplică darea în plată: 150.000 de euro.

Parlamentarii şi bancherii au ajuns, săptămâna trecută, la o concluzie comună în privinţa legii dării în plată. Creditele luate prin programul Prima Casă nu vor intra sub incidenţa actului normativ. Oficialii BNR vor însă ca de lege să beneficieze doar clienţii ale căror rate depăşesc 65% din veniturile lunare și ameninţă că aplicarea prevederilor actuale vor duce la scăderea ratingului de ţară.

Legea dării în plată prevede ca persoanele care au credite pentru locuințe să cedeze bunurile ipotecate către bănci, dacă nu mai au cu ce plăti împrumuturile. 

Citiți și: 
24 de minute”| Daniel Zamfir, inițiatorul legii dării în plată: Doar cetățeanul decide când nu își mai poate plăti ratele

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
Every Day Life In Romania
Prima Casă, exclusă de la darea în plată
prima casa cheie apartament_shutterstock_767663176
Programul „Prima Casă”, pus în pericol de darea în plată
The Eurozone Crisis Deepens As Greece Attempts To Avoid Bankruptcy
Se schimbă regulile pentru darea în plată
bani casa ECONOMIE BANCNOTA 100LEI BANI AGERPRES
Legea dării în plată | Tot mai puțini români renunță la locuințe
blocuri case cartier rezidential bucuresti cer sursa foto digi24
Prima Casă, deschisă încă 5 ani
Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...