De ce se ferea de poliție șoferul de TIR care a provocat accidentul de pe A1, soldat cu moartea unei fetițe și a mamei ei

Data actualizării: Data publicării:
accident
Sursa foto: YouTube/Arges-Știri

Şoferul de TIR care a provocat tragedia de pe autostrada Bucuresti-Pitești a fost reținut pentru omor din culpă. Anchetatorii au descoperit că bărbatul făcuse anumite manevre pentru a fenta regulile privind timpii de odihnă şi viteza legală.

Polițiștii au descoperit că şoferul de TIR care a provocat moartea unei fetiţe de nici doi ani şi a mamei sale se temea că va fi prins cu nereguli. Autoritaţile au descoperit că TIR-ul, înmatriculat în Suceava, avea un magnet instalat pe tahograf. Acest lucru îl ajuta pe șofer să păcălească timpii obligatorii de odihnă şi viteză pe care trebuie să le respecte.

Şoferul autocamionului a provocat tragedia după ce a întors pe contrasens pe autostradă, de frica unui echipaj ce făcea controale în zonă, despre care a aflat prin staţie.

Victimele nu au mai avut nicio şansă după ce au izbit din plin remorca aflată de-a curmezişul benzilor de circulaţie. Fetiţa a murit pe loc, iar mama ei, o avocată din Cluj Napoca, s-a stins câteva ore mai târziu, la spital.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul magic la două ore de București care îți taie răsuflarea. Frumusețea acestui loc e rară
Digi FM
Claudiu Bleonț și-a umilit fiica pe scena Premiilor Gopo 2025: „Ea și-a ales țoalele, nu mi-au plăcut”. Eva...
Pro FM
I-a fost infidel, dar iubirea lor nu s-a stins. Jon Bon Jovi, mesaj emoționant la aniversarea a 36 de ani de...
Film Now
Jennifer Garner cucerește cu imagini din trecut, în care apare cu un decolteu până la abdomen: "Arăți la fel...
Adevarul
„Copiii nu sunt adulți în miniatură.” Medicii cer interzicerea folosirii ecranelor până la 6 ani
Newsweek
Ajutor la pensie pentru 400.000 de pensionari. Se acordă între 80 lei și 2.100 lei. Cine îi primește
Digi FM
Prințul William și Kate Middleton, 14 ani de la nuntă. S-au îndrăgostit în timpul studenției, și-au făcut o...
Digi World
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Copiii lui Michelle Pfeiffer, exemplu de discreție și educație aleasă. Actrița a adoptat o fată cu 2 luni...
UTV
Laura Cosoi și familia ei au fost afectați de pana de curent care a paralizat Spania și Portugalia: „Am trăit...