Drumuri rupte și grupuri sanitare infecte îi întâmpină pe cei care trec granița în România

Data publicării:
conditii mizere toalete vama

Mii de turişti care intră în ţară din Republica Modova prin Vama Sculeni dau peste mizerie greu de descris. Chiuvetele sunt negre de praf, la fel şi toaletele care emană un miros pestilenţial.

În Vama Albiţa, robinetul de la chiuvetă este ruginit, iar apa abia picură. Iar de toalete turceşti abia poţi să te apropii.

Şi nu sunt singurele probleme. Zilnic, peste două mii de maşini trec prin Vama Albiţa.

Pe o porţiune de aproape un kilometru, aici, în interiorul vămii Albiţa, şoferii trebuie să facă slalom printre gropi. Asfaltul este distrus până la ieşirea din punctul de trecere a frontierei.

Nici nu e asfalt, ăsta e de pe vremea lui Gheorghiu Dej”, spune un șofer.

Toaletele şi drumul aparţin de Direcţia Regională a Vămilor, care are explicaţia clasică.

La rectificarea bugetară aferentă semestrului II, care va avea loc în perioada imediat următoare, am cuprins şi fonduri financiare necesare efectuării unor asemenea lucrări”, spune Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene

„După ce ai trecut graniţa, cam aceasta este mesajul de bun venit pe care îl primeşti în România. Un drum de câţiva kilometri plin de gropi şi plin de denivelări”, relatează Toma Petcu, reporter Digi24 de la Vama Giurgiu-Ruse.

Fără voia lor, şoferii sunt supuşi unui adevărat test de măiestrie.

Mai în glumă mai în serios, nici dacă ai vrea nu poţi să depăşeşti limita de viteză pentru că la câte gropi sunt, şi denivelări în drum trebuie să mergti undeva cu 30, 40 de km pe oră.

Cei mai supăraţi par a fi şoferii de TIR care susţin că din cauza drumului prost nu numai camioanele au de suferit ci şi marfa pe care o transportă.

„Este catastrofă, ce să vă spun... Când cade marfa jos, este pe asigurarea transportatorului”, spune un șofer de tir.

Alţii, însă, încercă să nu se enerveze chiar din prima zi de vacanţă.

Drumul se află în administrarea Consiliului Judeţean Giurgiu.

Deşi drumul este bun în punctul de trecere a frontierei din Vama Veche, turiştii şi românii care se întorc acasă de la vecinii blugari dau peste altă problemă. Sunt numai două toalete, una dintre ele pe partea bulgară, şi costă doi lei.

În punctul de trecere a frontierei de aici de la Cenad nu există toalete special amenajate pentru călători, aşa că oamenii trebuie să împartă grupurile sanitare cu angajaţii vămii.

Lucrurile nu arată mai bine nici la punctul de la Lunga. Străinii care intră în ţara noastră pe acolo găsesc în bălării toalete turceşti, care nici măcar nu au uşi.

În Bihor vedem spaţii verzi neîngrijite şi gunoaie aruncate la întâmplare. Prima imagine pe care o văd cei care ajunge la Vama Borş.

„Cum intri în ţară, primul lucru care-l vezi e că România nu e Occident”, afirmă un alt șofer.

La mai puțin de 100 de metri de punctul de trecere a frontierei Borş mizeria este la ea acasa. Aceasta parcare arată de-a dreptul dezolant, cu flacoane aruncate la tot pasul, mirosuri greu de suportat si buruieni de înălţimea unui om.

Din vestul ţării vine, însă, şi un exemplu bun. Punctul de trecere al frontierei Nădlac II este în acest moment cel mai bine dotat din judeţul Arad. Vama a fost inaugurată anul trecut în vară şi este singura intare în ţară pe autostradă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Bolojan anunţă data când va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât vor ajunge?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Momentul când un melc rar depune un ou prin gât pentru prima dată. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut...
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...