Hărţile de inundaţii stau nefolosite. România are nevoie de încă 2.000 de baraje şi diguri

Data publicării:
zona inundata

În acest moment, în România sunt 2.600 de baraje, diguri, ecluze şi canale de aducţiune, însă doar jumătate din potenţialul hidroenergetic al ţării este folosit, iar 90% din lucrări sunt făcute în vechiul regim.

Până în anii 80, râul Dâmboviţa inunda capitala de câte ori ploua mai tare. Ca să rezolve această problemă, autorităţile comuniste au construit un uriaş lac de acumulare pe care l-au placat cu beton pe o suprafaţă de 250 de hectare.

Acum este nevoie de o adevărată campanie de construire de diguri şi baraje, spun specialiştii.

Barajul din localitatea Brezoi, aflat între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea, a ferit de inundaţii sute de case. Râul care aducea apa în lacul de acumulare al barajului Brădişor curgea zilele trecute cu 300 de metri cubi pe secundă, iar în aval de baraj, apa venită de pe versanţi a umflat albia râului cu 250 de metri cubi pe secundă. Cât timp viitura a curs de pe versanţi, barajul nu a mai deversat apa şi astfel, a redus la jumătate debitul râului care ar fi şters de pe hartă sute de locuinţe.

O altă viitură, cea care s-a format cu apa adusă de râul Olteţ, a fost atenuată de cele 5 hidrocentrale de pe Oltul Inferior. Din lacurile de acumulare au fost deversate cu o zi înaintea viiturii 30 de milioane de metri cubi de apă pentru a face loc debitului umflat de pe Olteţ.

Deşi inundaţiile lovesc România de zeci de ani, abia în primăvara acestui an s-au făcut hărţile de inundaţii. Apele Române au cheltuit 47 de milioane de euro, dar până acum primarii nu au învăţat cum să le folosească.

În zona inundabilă au apărut foarte multe construcţii care nu deţin autorizaţii, cum ar fi gatere, cabane, case de vacanţă”, spune Ovidiu Agliceru, director general Hidroelectrica.

„N-ai cum să faci lucrări de apărare împotriva inundaţiilor dacă nu aloci fonduri pentru acestea”, arată și Lucia Varga, fost ministru al Apelor şi Pădurilor.

Comparativ cu anii trecuţi, Guvernul a alocat de 10 ori mai puţini bani pentru intervenţii împotriva inundaţiilor, adică doar 40 de milioane lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce i-au făcut lui Piedone la finalul percheziției. Șeful ANPC și-a ieșit din minți: „Mă lăsați să..
Digi FM
Oana Roman, mesaj emoționant pentru tatăl său, Petre Roman, la împlinirea a 79 de ani: „Ce privilegiu imens...
Pro FM
t.A.T.u, din nou pe scenă după 20 de ani. Reacțiile, extrem de dure: „Au spus că nu se suportă. Oare au rămas...
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
600.000 pensionari pierd 6000 lei la pensie. Mica recalculare amânată un an. Ministrul muncii anunță
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...