IATA cere agenţiilor de turism să suspende „imediat” vânzarea de bilete în numele Carpatair

Data publicării:
cursa carpatair mediafax-2

Foto: Mediafax

„IATA a suspendat Carpatair, cu efect imediat, întrucât compania aeriană se află sub protecţia legii falimentului, în vederea reorganizării. Agenţii de turism BSP (Billing and Settlement Plan - n.r.) trebuie să suspende imediat toate emiterile de bilete în numele Carpatair, inclusiv utilizarea tuturor sistemelor pentru procesarea returnărilor sau a altor tranzacţii cu carduri de debit/credit în numele Carpatair”, se arată în mesajul ANAT.

International Air Transport Association (IATA) este o organizaţie comercială internaţională a companiilor aeriene. Prin sistemul Billing and Settlement Plan, IATA facilitează vânzarea biletelor prin agenţii de turism acreditate, astfel că decontările companiilor aeriene se realizează cumulat.

De asemenea, agenţiilor li se solicită să regleze toate debitele restante şi vânzările în curs de procesare direct cu SC Carpatair SA şi să se abţină de la deducerea sau efectuarea oricărei rambursări din sumele ce corespund debitelor restante, vânzărilor în curs de procesare sau altor tranzacţii viitoare ale Carpatair.

Orice viitoare tranzacţii între agenţiile de turism şi compania aeriană se vor realiza şi deconta bilateral.

Compania aeriană Carpatair a solicitat şi obţinut la sfârşitul lunii intrarea în insolvenţă cu intenţia de a urma un proces de reorganizare judiciară, motivând decizia prin daunele de 30 de milioane de euro provocate de litigiile cu Aeroportul Timişoara, care au ca obiect activităţi anticoncurenţiale.

În cursul procesului de reorganizare, compania a anunţat că va continua o activitate comercială normală, iar conducerea va fi asigurată de actuala echipă de management condusă de Nicolae Petrov, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat.

Pentru perioada rămasă din sezonul de iarnă, până la sfârşitul lunii martie 2014, programul de operare a fost redus, menţinându-se zborurile profitabile.

Principalii acţionari ai companiei Carpatair, înfiinţată în anul 1999, sunt un grup de oameni de afaceri elveţieni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul în care nu ai voie să te naşti. Este chiar în Europa
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...