ING anunţă noi întreruperi ale unor servicii

Data publicării:
ING

ING anunţă că în zilele de 15 şi 23 octombrie, în intervalul 01:00-04:00, nu vor posibile plăţile cu cardurile la POS-uri şi online, tranzacţiile de la ATM-urile ING, iar serviciul Home'Bank nu va fi disponibil, scrie News.ro.

ING

ING şi-a anunţat clienţii, joi, că imediat după incidentul din 10 septembrie a început, împreună cu furnizorii, un proces etapizat de înlocuire a echipamentelor afectate şi de suplimentare a capacităţii de procesare şi de stocare a datelor.

În ceea ce priveşte implementarea decontării SEPA pentru transferurile în euro, ING precizează că această cerinţă legală are ca termen limită de implementare data de 31 octombrie, iar actualizarea periodică a aplicaţiilor software, folosite la plată cu cardurile Visa şi Mastercard, este obligatorie pentru toate băncile şi se efectuează în fiecare an în lunile aprilie şi octombrie.

"Noile soluţii tehnice pe care trebuie să le aplicăm şi diversitatea acestora ne obligă să efectuam modificările în mai multe faze succesive. Tehnic vorbind, este imposibil să implementăm aceste acţiuni de la o zi la altă. Vom face însă aceste schimbări în aşa fel încât să nu îţi creăm inconveniente", precizează ING.

Banca anunţă că, astfel, în zilele de 15 octombrie (în intervalul 01:00-04:00) şi 23 octombrie (în intervalul 01:00-04:00 ), sunt programate astfel de sesiuni, iar în aceste intervale plăţile cu cardurile ING la POS-uri şi online, tranzacţiile de la ATM-urile ING şi serviciul Home'Bank nu vor fi disponibile.

La începutul acestei luni, unele servicii ING au funcţionat cu dificultate, iar în 10 septembrie un incident generat de un test al sistemului de stingere a incendiilor a făcut indisponibile reţeaua de bancomate, sistemele de acceptare a cardurilor ING şi serviciul Home’Bank.

ING este una dintre cele mai mari 10 bănci din România, aflându-se pe locul şapte la finalul anului 2015 după active, cu o cotă de piaţă de 6,3%. Banca avea 866.000 de clienţi activi în România la finalul lui 2015. Spre deosebire de celelalte mari bănci din sistemul bancar românesc, ING nu este înregistrată ca bancă în România, ci are statut de sucursală la Bucureşti a ING Bank Amsterdam.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara care va dispărea de pe fața pământului în maxim 25 de ani. Transformările pe care le vom vedea cu toții...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Orlando Bloom, surprins flirtând în Miami înainte de despărțirea de Katy Perry: „Nu s-a ascuns deloc”
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Grevă, azi, la Casele de Pensii. Activitate blocată. Distribuirea pensiilor pe card în pericol
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...