O judecătoare de la Curtea de Apel Târgu Mureș a încercat să se sinucidă

Data publicării:
ambulanta smurd 112
Ambulanță SMURD la intervenție.

O judecătoare de la Curtea de Apel Târgu Mureș a încercat să se sinucidă și și-a tăiat gâtul, aceasta fiind găsită lângă mașină și transportată la UPU în stare gravă. Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Emanuela Farcaș, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că în cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală.

„Poliția a fost sesizată prin apel la 112 de un bărbat din localitatea Livezeni cu privire la faptul că soția lui ar fi plecat de la domiciliu și ar fi amenințat că se sinucide. În urma activităților desfășurate, femeia a fost găsită pe raza localității Sărățeni în apropierea autoturismului, căzută la pământ, având o tăietură în zona gâtului. La fața locului a fost găsit și un cuțit de bucătărie. Polițiștii i-au acordat femeii primul ajutor, aceasta fiind transportată în stare gravă la UPU Târgu Mureș unde a rămas internată. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală”, a spus Emanuela Farcaș.

Surse judiciare au declarat că femeia are 38 de ani și este judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Nu este prima dată când magistrații recurg la asemenea gesturi extreme.

În martie anul acesta, fostul şef al DNA Timişoara Tamas Schiffbeck s-a sinucis aruncându-se de la etajul clădirii în care lucra ca procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În aprilie, un procuror de la Parchetul General s-a sinucis în Vinerea mare, la orele prânzului, chiar la locul de muncă. Fostă purtătoare de cuvânt, femeia în vârstă de 53 de ani s-a aruncat în gol de la aproximativ 20 de metri.

În mai, o grefieră din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a murit, după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al clădirii în care lucra.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...