Ordonanţa graţierii a scos din nou oamenii în stradă. Au fost proteste în mai multe oraşe

Data actualizării: Data publicării:
protest tm

Ordonanţa graţierii a scos oamenii în stradă pentru a doua seară consecutiv. La Timişoara, peste 1.500 de oameni au protestat joi seară în Piaţa Victoriei. Demonstranţii sunt revoltaţi de faptul că mulţi politicieni sunt printre cei care beneficiază de lege.

ACTUALIZARE 21.00. Majoritatea protestelor s-au încheiat. 

La Timişoara, manifestanţii au spus că vor ieşi în stradă şi vineri, pentru a treia zi consecutiv.


 

Oamenii au ieşit în stradă, joi seară, la Timişoara, Braşov, Sibiu şi Ploieşti, şi protestează faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului vizând graţierea şi modificările Codului penal.

Oamenii scandează ”La închisoare, nu la guvernare”, ”Fără amnistie, la puşcărie”, ”Corupţia ucide” sau ”La închisoare, nu la guvernare”. Ei au pancarte pe care sunt desenaţi elefanţi roşii, dar şi pancarte cu mesaje precum ”Graţiere non grata” sau ”Spunem nu amnistiei şi graţierii”.

Un lider al protestatarilor a citit o petiţie pentru statul de drept adresată premierului Sorin Grindeanu, liderului PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. La rostirea numelor celor trei, oamenii au huiduit.

În această petiţie, pentru care se strâng semnături, manifestanţii cer guvernanţilor să nu adopte ordonanţele vizând graţierea şi modificările Codului penal.

Şi la Ploieşti, aproximativ 100 de persoane s-au strâns în centrul oraşului, având steaguri tricolore şi scandând ”Jos corupţia!”, ”Jos penalii!”, ”La puşcărie, Dragnea!”, ”Să vină DNA să vă ia!”.

protest ploiesti fb3
protest ploiesti fb3

FOTO Facebook

Unul dintre protestatari a declarat că este de acord cu graţierea, dar numai pentru acei condamnaţi care au furat fiindcă nu aveau ce să mănânce.

Proteste au loc şi la Braşov, unde aproximativ 100 de oameni s-au adunat în faţa Prefecturii.

Unii dintre manifestanţi au pancarte pe care sunt desenaţi elefanţi roşi sau sunt scrise mesaje precum: ”În democraţie hoţii stau la puşcărie“, ”DNA vine să vă ia“ sau ”La închisoare, nu la Guvernare“.

Şi la Sibiu protestează, în Piaţa Mare, aproximativ 200 de persoane, care au pornit în marş pe bulevardul pietonal din centrul oraşului.

Viorel Mocan, protestatar: „Am 81 de ani și mă interesează pentru copiii mei, nu pentru mine”

Ca şi la protestul de miercuri seară, sibienii au pancarte pe care se poate citi ”Ei graţiaţi, noi furaţi” şi cântă ”Doi elefanţi se legănau pe o pânză a graţierii”.

Protestul de la Sibiu este autorizat să se desfăşoare până în 1 februarie.

Duminică sunt anunţate proteste pe aceeaşi temă în mai multe oraşe din ţară, între care Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu.

Aproximativ 3.000 de persoane au protestat, miercuri seară, la Bucureşti, faţă de proiectele de graţiere şi modificare a Codului penal elaborate de Ministerul Justiţiei. Protestul a început în Piaţa Universităţii, iniţial participând câteva sute de persoane. După aproape două ore, manifestanţii au plecat în marş spre Palatul Victoria, iar pe drum li s-au alăturat sute de oameni.

Proteste similare au avut loc în mai multe oraşe din ţară, între care Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Sibiu, la acestea participând sute de persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri