Tânăr din Vaslui lăsat să moară de frig, după ce a pierdut un pariu. Prietenii l-au scos afară pe jumătate dezbrăcat

Data actualizării: Data publicării:
Consum de alcool
Consum de alcool FOTO: Getty Images

Un tânăr de 24 de ani, din județul Vaslui, a murit de frig, după ce a pus un pariu cu doi prieteni ca să vadă care dintre ei rezistă mai mult la băutură. După ce şi-a pierdut cunoştinţa, cei doi parteneri de pahar l-au scos afară și l-au abandonat într-un şanţ pe jumătate dezbrăcat, punând lângă el și o navetă goală de bere.

Tânărul de 24 de ani, din comuna Duda Epureni, s-a întâlnit în seara de 21 ianuarie cu cei doi prieteni, tineri de 19 și 21 de ani. Aceștia l-au provocat să vadă care este mai rezistent la alcool şi au băut toți trei până tânărul de 24 de ani a ajuns în stare de inconştienţă.

Atunci, cei doi prieteni l-au scos afară și l-au abandonat într-un șanț, unde a fost găsit după câteva ore de un echipaj de poliție, care a chemat ambulanța. Medicii, însă, nu au mai putut să-l salveze, potrivit stiriest.ro.

„Un bărbat de 24 de ani, găsit inconştient în loc public. Solicitarea a fost făcută de un echipaj de poliţie. La locul intervenţiei, echipajul a găsit victima fără semne vitale şi cu semnele morţii deja instalate”, a declarat medicul Dan Ungureanu de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Părinţii tânărului de 24 de ani vor ca cei doi prieteni ai fiului lor să fie traşi la răspundere. „Pe la 3 fără un sfert a venit poliţia şi a bătut la uşă. M-a întrebat: Unde e băiatul dumitale?. Am zis că în sat, dar nu am ţinut cont de oră. Am plecat pe drum în sus şi îmi zice: Nu ştiu cum să vă spun, băiatul dumneavoastră e mort. Am zis că mor”, spune mama tânărului decedat.

În urma necropsiei, medicii legişti au constatat că tânărul a murit de hipotermie. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cei doi tineri au fost plasaţi sub control judiciar.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...