Titus Corlățean, prima întâlnire cu John Kerry

Data publicării:
kerry 20titus 2028 20feb-52135

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut miercuri, la Roma, o întrevedere cu noul secretar de stat al SUA, John Kerry, cu ocazia reuniunii ministeriale informale a şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO şi UE, la care au participat şi Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate comună, Catherine Ashton, şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, arată un comunicat al MAE.

„Discuţiile au relevat stadiul excelent al relaţiei bilaterale, ai cărei parametri sunt definiţi prin „Declaraţia Comună de Parteneriat Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii” din septembrie 2011, precum şi oportunităţile de viitor ale interacţiunii bilaterale. Secretarul american de stat a reconfirmat sprijinul pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state”, a transmis MAE.

„În cadrul discuţiilor a fost trecut în revistă şi stadiul procesului de punere în aplicare concretă a Acordului bilateral privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA din România, din 2011, care se desfăşoară conform calendarului convenit, ministrul român informându-l pe omologul său despre evoluţiile procesului de pregătire a Bazei de la Deveselu, inclusiv cele din perioada următoare, astfel încât facilitatea de apărare antirachetă să devină operaţională la orizontul anului 2015”, se arată în documentul MAE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita