Traian Băsescu, la slujba de Sfânta Maria la Izvorul Mureșului

Data publicării:
base Manastirea Adormirea Maicii Domnului Izvorul Muresului Harghita 15 aug

Șeful statului participă, alături de soția sa, la slujba religioasă prilejuită de Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, la Izvorul Mureșului.

Ulterior, după ora 13.00, președintele va merge la Oarba de Mureș, în judeţul Mureș, unde va lua parte la cea de-a III-a ediție a Festivalului Cântecului Popular Patriotic „La Oarba şi la Iernut”.

Traian Băsescu a ajuns la mănăstirea din Izvoru Mureşului în jurul orei 10.45, când întâmpinat la poarta mănăstirii de către maica stareţă, Miriam.

Şeful statului a mers prin mulţime până în mănăstire, și a asistat apoi la Sfânta Lirurghie, care este oficiată de către Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Ioan Selejean.

La ceremonia religioasă sunt prezenţi aproape o mie de persoane.

La slujba de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureşului participă şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, senatorul PSD Ecaterina Andronescu şi judecătorul de la Curtea Constituţională Valer Dorneanu.

Preşedintele a mai fost la Izvoru Mureşului şi luni, când a participat la cea de-a XI-a ediţie a Universităţii de Vară. Şeful statului a mai fost şi la mănăstirea din localitate, ultima dată luni, când a cerut roşii din seră, precum şi trei trandafiri.

La Izvoru Mureşului se desfăşoară şi cea de-a XI-a ediţie a Universităţii de Vară, în organizarea Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, alături de Centrul Cultural Topliţa, Centrul European de Studii Covasna - Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei. La manifestare, care se va încheia vineri, se află lideri ai organizaţiilor româneşti din jurul frontierelor ţării şi din Balcani (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Albania), dar şi din Diaspora românească (Italia şi Franţa), precum şi o delegaţie din Republica Moldova.

În jurul orei 13.00, preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Oarba de Mureş, judeţul Mureş, unde are loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Cântecului Popular Patriotic „La Oarba şi la Iernut”.

La evenimentul de la Oarba de Mureş sunt aşteptaţi peste 10.000 de participanţi. Aici sunt programate demonstraţii ale unor structuri din sistemului naţional de apărare, scurte scenete de război, dar şi spectacole de muzică populară patriotică, prin care se doreşte aducerea unui omagiu eroilor români căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Festivalul, care a debutat joi, cu o ceremonie religioasă la Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureş, este organizat de Asociaţia Intercomunitară „Iernuţeana”, Asociaţia Culturală „Pe Mureş şi pe Târnavă”, Consiliul Judeţean Mureş, Prefectură şi Primăria Iernut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...