Trei fetițe, transportate la spital, după ce au fost spălate pe cap cu o soluție chimică

Data publicării:
ambulanta smurd 112
Foto: Shutterstock

Trei fetiţe din localitatea bistriţeană Coşbuc, cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani, au ajuns în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică la un spital din Cluj-Napoca, după ce au fost spălate pe cap cu o soluţie chimică şi ulterior li s-a făcut rău, potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi, citată de Agerpres.



Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 1:00 noaptea şi anunţa că două fetiţe, cărora li s-ar fi făcut rău după o baie, au nevoie de asistenţă medicală. Ambulanţa sosită la faţa locului a constatat că era vorba, de fapt, despre trei fetiţe, de 6, 8 şi 11 ani, care au fost spălate pe cap cu o soluţie chimică neprecizată.

S-a luat decizia de suplimentare a forţelor de intervenţie, astfel că la Coşbuc au mai ajuns două echipaje ale SAJ şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD.

După măsurile de stabilizare întreprinse la faţa locului, cele trei fetiţe au fost transportate la UPU Pediatrie Cluj-Napoca.

Potrivit Mediafax, din primele cercetătări a rezultat că fetiţele ar fi fost spălate cu o substanţă folosită pentru îmbăierea oilor. Mama fetiţelor, în vârstă de 45 de ani, este cercetată pentru vătămare corporală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...