Un autoturism a luat foc în mers, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină 

Data publicării:
o masina arde pe autostrada
Un autoturism a luat foc în mers, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Foto: ISU Giurgiu

Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după amiază, pe autostrada Bucureşti- Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul ars complet, pompierii stabilind că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit.

„Un autoturism a luat foc, în această după-amiază, pe A1 Bucureşti-Piteşti. Conducătorul auto şi-a dat seama că maşina are o problemă, a oprit pe banda de urgenţă şi a coborât imediat, împreună cu pasagerii care îl însoţeau. Evenimentul s-a produs la km 37, pe sensul de mers spre Piteşti”, informează , sâmbătă, ISU Giurgiu, potrivit News.ro.

Pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal au intervenit cu o autospecială de stingere, iar la momentul sosirii echipajului la faţa locului autoturismul ardea violent la nivelul compartimentului motor şi în interior.

Aceştia au stabilit că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit. Pentru a preveni incendiile auto, specialiştii din cadrul ISU Giurgiu recomandă verificarea instalaţiei electrice şi a unor eventuale scurgeri de carburanţi sau lubrifianţi.

Posesorii de autovehicule nu trebuie să facă improvizaţii la instalaţia electrică, li se recomandă să se asigure că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate şi să verifice perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul pustiu cu peste 700 de castele, lăsat în paragină. De la lux la ruină, așezarea mega...
Digi FM
Lecția de viață oferită de o pensionară din Neamț care a susținut Bacalaureatul la 75 de ani: „Să nu-ți fie...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Marion Cotillard s-a despărțit de iubit, după 18 ani de relație și doi copii. Guillaume Canet a fost...
Adevarul
Furtuni în România. Tânăr ucis de trăsnet. În București, zborurile au fost deviate: „Pilotul ne-a arătat țara”
Newsweek
Ministrul muncii anunță creșteri uriașe de pensii pentru sute de mii de pensionari. Când dă banii?
Digi FM
Jessie J, un nou mesaj după ce a fost operată de cancer: „Nu a dispărut încă. Lupta cu cancerul nu e atât de...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson explică săruturile virale cu Jonathan Bailey: "E un tip adorabil, ce pot să spun?"
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget