Un bărbat a fost reținut după ce i-a dat foc câinelui și l-a ucis pentru că era prea gălăgios

Data publicării:
img
Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce și-a rănit și ucis câinile prin incendiere. Foto: IPJ Botoșani

Un bărbat din judeţul Botoşani a fost reţinut de poliţişti după ce şi-ar fi incendiat câinele din gospodărie, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Potrivit acestora, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au emis ordonanţa de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Corni, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.

„Din cercetări, a reieşit faptul că acesta, la data de 14 octombrie, în timp ce se afla la domiciliul său, şi-ar fi rănit şi, ulterior, incendiat câinele, deranjat de faptul că acesta ar fi prea gălăgios”, au precizat oficialii Poliţiei.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ, urmând ca, în funcţie de anchetă, faţă de acesta să fie luată o măsură preventivă, conform Agerpres.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”