Un bărbat a furat un taxi după o ceartă pe banii de cursă. După scurt timp, a lovit un bloc și a murit

Data actualizării: Data publicării:
mașină accident bloc pompieri
Accidentul mortal s-a petrecut pe strada Aurora din Cartierul Micro 16, în municipiul Satu Mare. sâmbătă dimineață, în jurul orei 04.30. Sursa foto: ISU Satu Mare

Un bărbat de 28 de ani a murit sâmbătă dimineaţă într-un accident rutier din Satu Mare. Acesta furase maşina unui taximetrist, după ce au avut loc discuţii cu privire la achitarea unei curse, şi a intrat cu autoturismul într-un bloc, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), transmite Agerpres.

„Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că, pe fondul unor neînţelegeri privind achitarea serviciilor prestate, un bărbat de 28 de ani, din Mădăras, i-ar fi sustras autoturismul unui taximetrist de 47 de ani, din Satu Mare, intrând la scurt timp în coliziune cu un alt autovehicul şi cu peretele unui bloc de locuinţe. Din producerea impactului a rezultat decesul bărbatului de 28 de ani", precizează IPJ.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat 12 cadre militare, cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor, fiind solicitat şi sprijinul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare.

„La locul evenimentului, echipajele prezente au identificat o persoană cu vârsta aproximativă de 30 ani, aflată în stop cardio-respirator. Aceasta a fost predată echipajului medical prezent, care a început manevrele de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către personalul medical, victima nu a răspuns protocolului de resuscitare, astfel a fost declarat decesul la faţa locului", a precizat ISU la momentul deplasării la fața locului.

Pe durata intervenţiei, pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Aparatul din sufragerie care îți dublează factura la curent. Consumă mai mult decât aerul condiționat, nu...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Generali iranieni au fost sunați de agenți ai Mossadului după atacul asupra Israelului: „Avem toate...
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale din nou amânată. De ce nu se mai reduc cu 15% pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”