Gazprom amenință că la iarnă Europa va plăti 4000 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaze, aproape dublu față de precedentul record

Data actualizării: Data publicării:
Gazprom
Foto: Profimedia Images

Compania controlată direct de Putin a făcut o analiză a prețului gazelor naturale, din care a reieșit că „în ritmul actual, la iarnă, Europa va cumpăra gazul cu 4000 de dolari pentru o mie de metri cubi”. Într-o postare de pe grupul de Telegram al companiei mamut, reprezentații acesteia mai vorbesc, marți, și despre nevoia „europenilor de a-și umple depozitele de gaze, aflate acum la „un nivel mult mai scăzut decât în iarna 2019-2020”.

De la începutul invaziei, Putin a folosit cea mai mare companie producătoare de gaze din lume ca pe un instrument de șantaj direct. Acesta a condiționat livrările de gaze naturale de punerea în folosință a conductei Nord-Stream 2 sau de plata în ruble. Prețul a fluctuat în funcție de declarațiile șefului de la Kremlin.

Iarna anului trecut a fost momentul în care Europa plătise cel mai mare preț din istorie pentru gazele naturale, tot după o serie de dispute geopolitice între Putin și Occident. Atunci, europenii plăteau circa 2400 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze. 

De altfel, după ultimul discurs al lui Putin, piața europeană de gaze a fost din nou perturbată.

Marți, prețul gazelor era de circa 2500 de dolari pentru o mie de metri cubi. În mesajul publicat de cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume, rușii vorbesc și despre nevoia țărilor europene de a-și umple depozitele naționale cu gaze naturale.

Din calculele făcute de compania statului rus, Europa ar mai avea nevoie de 23,8 miliarde de metri cubi de gaze pentru ca depozitele să ajungă la același nivel de umplere ca în iarna 2019-2020. În același articol, reprezentanții companiei vorbesc despre motivele creșterii prețurilor, principalul - „tensiunile cu Rusia” 

Editor : Alexandru Rotaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri