Geoană este acuzat că-și face campanie folosind NATO. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: ”Nu exclud investigații de natură penală”

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Geoană. Foto: Profimedia Images
Mircea Geoană. Foto: Profimedia Images

O postare în pagina de Facebook a rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) Remus Pricopie, profesor universitar, dar și fost ministru al Educației, tulbură apele pe scena politică. Pricopie îl acuză pe numărul doi în NATO, Mircea Geoană, că se folosește de Alianța Nord-Atlantică și de funcția sa acolo pentru a-și face campanie electorală în România, în vederea alegerilor prezidențiale din toamnă. Mai mult, Pricopie scrie că nu exclude ”să asistăm la declanșarea unor investigații de natură penală” în acest caz. Mișcarea ”România Renaște!”, care îi susține candidatura lui Mircea Geoană, îi adresează întrebări rectorului Pricopie, în replică la postarea sa.

El s-a referit la modul în care Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO, folosește însemnele Alianței Nord-Atlantice în timpul campaniei de imagine pe care o desfășoară în România de peste un an.

Pricopie l-a acuzat pe Mircea Geoană că a "abuzat de buna-credință a secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, așa cum a înșelat încrederea tuturor celor care l-au sprijinit de-a lungul timpului", dar și că încă folosește "însemnele NATO pentru a face cea mai amplă campanie politică de tip «clandestin», din ultimii 30 de ani".

"Cu acești bani a pus în funcțiune o rețea de zeci de oameni, plătiți lunar, prin diverse ONG-uri sau prin alte mecanisme, pentru moment neclare, pentru a lucra la o campanie care, pe fond, este ilegală", a mai scris Remus Pricopie.

El a calificat drept ”ilegală” campania lui Geoană și a spus în postarea de pe Facebook că ”finanţarea unei campanii electorale din surse netransparente intră sub incidenţa Codului Penal atât în România, cât și în Franţa, Germania, Italia sau orice altă ţară democratică din lume”.

Mircea Geoană a evitat să ofere un răspuns tranșant când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidențiale, dar a dat de înțeles că își va anunța decizia imediat după ce i se termină mandatul la NATO, în octombrie.

În iunie, Digi24 semnala că în paginile de socializare ale candidatului Mircea Geoană au apărut de mai multe săptămâni postere de campanie în care sunt cuprinse logo-ul și însemnele NATO.

”Alegătorii din România ar putea interpreta prezența însemnelor NATO ca un sprijin oficial al organizației pentru candidatul Mircea Geoană. Este motivul pentru care digi24.ro a adresat oficialilor NATO de la Bruxelles mai multe întrebări cu privire la prezența însemnelor NATO pe afișele de campanie ale lui Mircea Geoană”, se arăta în articol. 

Postarea integrală a lui Remus Pricopie:

”Mircea Geoană a abuzat de buna-credință a Secretarului General al #NATO, Jens Stoltenberg, așa cum a înșelat încrederea tuturor celor care l-au sprijinit de-a lungul timpului. A folosit – și încă folosește – însemnele NATO pentru a face cea mai amplă campanie politică de tip „clandestin”, din ultimii 30 de ani, apelând inclusiv la sprijin financiar din partea unor oameni de afaceri. Cu acești bani a pus în funcțiune o rețea de zeci de oameni, plătiți lunar, prin diverse ONG-uri sau prin alte mecanisme, pentru moment neclare, pentru a lucra la o campanie care, pe fond, este ilegală. Când se vor aduna mai multe date în acest sens, nu exclud să asistăm la declanșarea unor investigații de natură penală. Iar NATO, în acest caz, va fi o victimă colaterală, dar care are totuși o anumită vină: a tolerat un comportament nepotrivit al celui care ocupă a doua poziție, ca importanță, în această instituţie.

Sigur, putem să ne facem că nu vedem sau că nu înţelegem că ceea ce face Mircea Geoană este, în același timp, imoral și ilegal. Finanţarea unei campanii electorale din surse netransparente intră sub incidenţa Codului Penal atât în România, cât și în Franţa, Germania, Italia sau orice altă ţară democratică din lume. Dacă vorbim de un stat solid, democratic, sau de instituţii internaţionale puternice, atunci prima regulă care trebuie amintită este cea a respectului faţă de norme, faţă de legi”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mișcarea ”România Renaște!” îi adresează întrebări rectorului Pricopie, în replică la postarea sa

Ca reacție la afirmațiile rectorului SNSPA, Miscarea ”România Renaște!” îi adresează, la rândul ei, o serie de întrebări publice profesorului Remus Pricopie.

Mișcarea ”România Renaște!” și-a lansat la începutul acestui an site-ul oficial în care se definește ca ”un Proiect Politic pentru o Românie transformată din temelii”.

Mişcarea ”România Renaşte!” i-a solicitat la 28 iunie actualului secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, să se înscrie în cursa electorală pentru cea mai înaltă funcţie în statul român, aceea de preşedinte. Preşedintele ”Mişcării România Renaşte!”, Dumitru Borţun, a lansat un apel către toate forţele "democratice şi sănătoase" ale României pentru a-l susţine pe Geoană în această cursă electorală.

Redăm, mai jos, întrebările transmise de Mișcarea ”România Renaște!”, în ordinea în care au fost ele adresate rectorului SNSPA:

1. Este adevărat că folosiți tribuna academică a SNSPA pe care ați lipit sigla PSD?

2. Cum se face că, în 2023, la propunerea PSD, Parlamentul a votat-o pe Camelia Pricopie, soția dvs., în funcţia de consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi?

3. Este adevărat că Alexandru Mihai Ghigiu, prorector al SNSPA și mâna dvs. dreaptă, este actualul șef al Cancelariei Prim-Ministrului Marcel Ciolacu?

4. De ce ați fost ales, în 2015, președinte al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), instituție fondată de Gabriel Oprea, fost coordonator de doctorat la Academia de Informații a SRI?

5. Este adevărat că, în 2017, gen. Florian Coldea a dat concurs pentru a ocupa un post de conferențiar la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a SRI? Deși dosarul său nu îndeplinea toate condiţiile cerute de legislaţie pentru a ocupa acest post, l-a obținut. Ce părere aveți despre acest lucru, în calitate de membru al comisiei de concurs la acea vreme?

6. De ce îl criticați exclusiv pe românul care deține a doua funcție la nivelul NATO, cea mai înaltă funcție deținută vreodată de un conațional? Din invidie?

7. Faceți doar un joc politic sau serviți și alte interese, dincolo de cele politice? În fața cui încercați să vă faceți remarcat?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...