Guvernul a aprobat un punct nou de trecere cu bacul între Giurgiu și Ruse. Podul care leagă țările intră în reparații timp de doi ani

Data publicării:
podul giurgiu ruse
Foto: Poliția de Frontieră

Guvernul a aprobat, vineri, o Hotărâre privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Giurgiu (România)-Ruse (Republica Bulgaria) II, în regim de bac. Aceasta intervine după ce Bulgaria a decis că în luna iulie vor începe lucrări de consolidare la podul care leagă cele două țări, iar traficul se va desfășura pe o singura bandă timp de doi ani.

Prin acest act normativ, se aprobă deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Giurgiu (România) - Ruse (Republica Bulgaria) II. Acesta va funcţiona în regim de bac, pentru pasageri şi pentru transportul de vehicule cu motor cu masă totală de până la 40 tone, cu program de funcţionare permanent, potrivit Agerpres. 

Punctul de trecere a frontierei de stat va fi dat în folosinţă după îndeplinirea de către administratorul imobilului a tuturor obligaţiilor prevăzute de lege pentru desfăşurarea activităţii specifice în punct, respectiv după realizarea infrastructurii şi a utilităţilor necesare în vederea desfăşurării în bune condiţii a controlului de frontieră, în conformitate cu normele şi standardele în vigoare, precum şi după asigurarea personalului necesar de către toate autorităţile prevăzute la art. 12 din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

Spaţiile şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de control la trecerea frontierei de stat se asigură de către administratorul imobilului; administratorul imobilului în care va funcţiona punctul de trecere a frontierei este operatorul privat RO-RO Trans Frontalier SRL.

Posturile necesare efectuării controlului la frontiera de stat vor fi asigurate prin suplimentarea numărului de posturi aprobat Poliţiei de Frontieră Române, din numărul total de posturi aprobat Ministerului Afacerilor Interne.

Guvernul a mai aprobat o Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar pentru două imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, ca urmare a reevaluării, comasarea acestora într-un singur imobil cu număr M.F. 35328, precum şi trecerea unor construcţii din imobilul rezultat în urma comasării din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
”Pot să ies cu numerele roșii din țară, acum că am intrat în Schengen?” Poliția Română răspunde
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Prima pensie crescută în 2025. Cine sunt pensionarii care încep să ia bani în plus? Document
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget