Incendiu la o hală industrială şi un depozit de deșeuri plastice în Hunedoara. A fost emis mesaj RO-Alert

Data publicării:
pompieri 112
Foto: Inquam Photos / George Călin

O hală industrială, o clădire administrativă şi o platformă pe care erau depozitate deşeuri din material plastic, situate pe o stradă din municipiul Hunedoara, au fost cuprinse de un incendiu puternic sâmbătă dimineaţa. Populaţia din zonă a fost atenţionată cu mesaj RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum.

„Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat faptul că ardeau generalizat o clădire administrativă şi o hală, cu suprafeţele de aproximativ 200 de metri pătraţi, respectiv 300 de metri pătraţi, precum şi deşeuri plastice aflate pe platforma unui operator economic, pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi. (...) Totodată, din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis mesaj RO ALERT, pentru avertizarea populaţiei din zona respectivă”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, potrivit Agerpres.

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, în zonă, au intervenit echipaje de pompieri de la detaşamentele din Hunedoara şi Deva, cu cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, autoscara mecanică şi un ventilator de mare capacitate.

La faţa locului a fost trimisă şi o ambulanţă SMURD, dar nu au fost semnalate victime.

Intervenţia pompierilor a fost condusă de către inspectorul şef al ISU Hunedoara şi de către prim adjunctul acestuia.

Incendiul a fost lichidat, însă echipajele operative acţionează, în continuare, pentru înlăturarea efectelor negative înregistrate în urma acestuia.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta cupolei de foc care acoperă Europa în plin sezon al vacanțelor. Când ajung temperaturile de peste 40 de...
Digi FM
Cine este tânărul care a murit lovit de fulger în timp ce cânta la vioară. Avea doar 18 ani și participase la...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Marion Cotillard s-a despărțit de iubit, după 18 ani de relație și doi copii. Guillaume Canet a fost...
Adevarul
Noi imagini prin satelit arată lucrări la situl nuclear Fordo, lovit cu bombe americane
Newsweek
Nicușor Dan a aprobat legea care oferă ajutoare la pensie. Se dau medicamente compensate și alimente
Digi FM
Val de ironii după ce o jurnalistă a criticat-o pe Lauren Sánchez, noua soție a lui Jeff Bezos: „Banii nu pot...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson explică săruturile virale cu Jonathan Bailey: "E un tip adorabil, ce pot să spun?"
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget