Joe Biden a numit o pe Lisa Franchetti la conducerea US Navy. Este prima femeie care preia comanda marinei SUA

Data actualizării: Data publicării:
lisa franchetti la birou
Lisa Franchetti va prelua conducerea US Navy FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Joe Biden a nominalizat vineri o femeie amiral, pe Lisa Franchetti, la conducerea US Navy. Măsură sparge o barieră de gen în armata Statelor Unite, aceasta devenind prima femeie la comanda marinei şi membru al Joint Chiefs of Staff, şefii de State Majore.

Decizia lui Biden este o surpriză. Oficialii Pentagonului au aşteptat ca nominalizarea să revină amiralului Samuel Paparo, care conduce Marina în Pacific şi are experienţă confruntându-se cu provocarea din ce în ce mai mare din partea Chinei, notează Reuters.

Totuşi, Franchetti, în prezent şef adjunct de operaţiuni al marinei americane, era printre candidaţii despre care se credea că ar fi fost în cursă pentru post.

Într-un comunicat, Biden a subliniat cei 38 de ani de experienţă ai lui Franchetti.

"De-a lungul carierei sale, amiralul Franchetti a demonstrat o experienţă vastă atât în domeniul operaţional, cât şi în cel al politicii", a spus el în comunicat, notând că ea este doar a doua femeie care a ajuns vreodată la gradul de amiral cu patru stele în US Navy.

Franchetti nu este prima femeie care conduce o ramură a armatei americane. Anul trecut, Biden a ales o femeie amiral, pe Linda Fagan, la conducerea Gărzii de Coastă a SUA.

Dar garda de coastă nu face parte oficial din Departamentul Apărării (Department of Defence - DoD) şi, în schimb, intră în subordinea Departamentului de Securitate Internă. Franchetti ar urma să devină prima femeie la conducerea unui serviciu militar la DoD în calitate de şef al acestuia.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...