Abia adus în România, Cătălin Cherecheș ar putea scăpa de condamnare

Data actualizării: Data publicării:
chereches flancat de doi politisti
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, în principiu, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită, a declarat avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.

Potrivit avocatului, magistraţii clujeni au analizat contestaţia în anulare depusă de Cătălin Cherecheş la sentinţa de condamnare la 5 ani de închisoare pentru luare de mită şi se vor pronunţa pe 18 aprilie, informează Agerpres.

„Curtea de Apel Cluj a admis, în principiu, contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş. Este o veste extraordinară, conform legii, de altfel. Am pus concluzii şi pe fondul contestaţiei în anulare, iar în data de 18 aprilie urmează să se facă pronunţarea soluţiei pe fondul contestaţiei în anulare. Ceea ce este important e că am trecut de faza admisibilităţii în principiu, fiind considerate îndeplinite condiţiile legale pentru admisibilitatea în principiu”, a spus avocatul.

Cătălin Cherecheș, extrădat din Germania și adus în România

Cătălin Cherecheș a fost adus în România pe 19 martie, el fiind extrădat de Germania. Fostul primar a ajuns în țară cu o dubă a poliției ungare și predat autorităților române la vama Nădlac 2.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat în 14 martie, în emisiunea Studio Politic, la Digi24, că Cherecheș nu va va fi plasat într-o celulă specială: „Nici pomeneală. Cătălin Cherecheș, ca toți fugaii din România, au la îndemână probbail sfatul avocaților această situație legată de penitenciarele din România. Am făcut de fiecare dată un raport lunar pe tot ce înseamnă îmbunătățirea condițiilor din penitenciare. Sunt sigură că și autoritățile judiciare din Germania ne-au solicitat informații precise despre maniera încă statul român respectă standardele europene în pușcării. Am trimis acest material și am arătat că, nu doar că le îndeplinim, dar am respectat aceste condiții”.  

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Povestea neașteptată a FBI. Ce legătură a avut cu familia lui Napoleon și cum a ajuns un departament de...
Newsweek
Dezastru: 10.000.000.000€ împrumut pentru pensiile contributive. Pensiile speciale sunt 3 miliarde €
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Nicole Kidman și Sandra Bullock, în primele imagini de pe platourile de la „Practical Magic 2”: „Vrăjitoarele...
UTV
Lumea wrestlingului este în doliu: Hulk Hogan a murit la 71 de ani