Cinci tone de fier vechi au fost furate într-o singură zi. Sunt cercetate șapte persoane

Data publicării:
politist
Agent de poliție.

Şapte persoane, cu vârstele cuprinse între 20 şi 52 de ani, sunt cercetate de poliţiştii din municipiul Vulcan după ce au fost prinse că au furat, într-o singură zi, 5.000 de kilograme de fier vechi de la Mina Paroşeni, din Valea Jiului, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, informează Agerpres.

Primii suspecţi care au fost prinşi sunt patru tineri care transportau într-o autoutilitară 3.000 de kilograme de fier vechi ce fusese sustras din incinta unităţii miniere. Ulterior, poliţiştii au extins căutările în zonă şi au mai identificat alte trei persoane, într-o altă autoutilitară încărcată cu 2.000 de kilograme de fier vechi furat de la Mina Paroşeni.

"Faţă de cei în cauză, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Mina Paroşeni se află în procedură de închidere din decembrie 2017, când a fost scoasă din subteran ultima tonă de cărbune.

La 1 ianuarie 2020 s-au încheiat toate activităţile din subteran, iar la suprafaţă au început lucrările de demolare a construcţiilor existente şi cele de ecologizare a terenurilor rămase libere, toate aceste operaţiuni fiind prevăzute să se încheie până la sfârşitul anului în curs.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...