Pronunțarea cererii de eliberare condiționată a lui Cristian Borcea, amânată pentru data de 2 iulie

Data actualizării: Data publicării:
cristian-borcea-Mediafax Foto-Silviu Matei

Magistrații de la Tribunalul Ilfov au amânat pronunțarea asupra contestației făcută de omul de afaceri Cristian Borcea, prin care cere să fie eliberat condiționat din închisoare, pentru data de 2 iulie. 

Până acum, judecătorii au respins cele două cereri făcute de Borcea deoarece au considerat că acesta nu a stat suficient timp în penitenciar după condamnarea din dosarul transferurilor.

Acum două zile, tatăl lui Cristian Borcea a declarat că fiul său este decis să se însoare cu Valentina Pelinel când va ieşi din spatele gratiilor.

”Cristi se însoară când o să vină acasă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să se întâmple acest lucru cât mai repede. Asta e cel mai important pentru familie. Băiatul meu e om cu suflet mare, care a făcut mult bine şi trebuie să fie alături de noi. Eu şi soţia mea am 50 de ani de căsnicie, 3 copii şi 10 nepoţi”, a declarat pentru Click! Stere Borcea, în vârstă de 72 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...