Decizia privind excluderea din avocatură a lui Adrian Năstase, amânată pentru 21 octombrie

Data publicării:
adrian nastase mediafax 1

Decanul Baroului Bucureşti, avocatul Ion Ilie-Iordăchescu, a declarat luni, că luarea unei decizii în privinţa lui Adrian Năstase, dar şi a unora referitoare la Cătălin Voicu şi Florin Costiniu, tot privind excluderea din Barou din cauza unor condamnări definitive, a fost amânată după ce au fost prezenţi doar şapte din minimul de zece consilieri ce asigură cvorumul, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Baroului Bucureşti, comisia formată din consilieri ai Baroului a finalizat analizarea motivului reţinut de Consiliu atunci când acesta a decis menţinerea fostului premier în Barou.

Comisia nu a analizat în acest raport motivarea hotărârii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de condamnare a lui Adrian Năstase, ci motivele date de Consiliul Baroului în decizia de menţinere a fostului premier în profesia de avocat.

Este a doua amâțnare în luarea acestei decizii. Membrii Baroului Bucureşti s-au reunit și la sfârșitul lunii trecute pentru a decide dacă fostul premier Adrian Năstase va fi sau nu exclus din avocatură în urma condamnării în dosarul Trofeul Calităţii. Imediat după executarea pedepsei cu închisoarea, Năstase s-a autosuspendat din barou, dar nici o comisie din cadrul instituţiei nu a dat până acum vreun verdict clar în acest sens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri