Deputatul PNL Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, achitat în dosarul traficului de influență la „Apele Române”

Data publicării:
deputatul pnl mugurel cozmanciuc susține un discurs la o reuniune a liberalilor
Deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență la Apele Române. Foto: INQUAM Photos/Liviu Chirica

Deputatul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost achitat luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care era acuzat de DNA că a cerut de la un om de afaceri suma de 500.000 lei pentru a interveni pe lângă ministrul mediului pentru a numi o anumită persoană în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi Vlad Marcoci (fost deputat PSD şi fost director la Administraţia Bazinală de Apă Siret) şi omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean, ambii trimişi în judecată pentru cumpărare, respectiv instigare la cumpărare de influenţă.

Motivul invocat de judecători pentru achitarea celor trei este că „fapta nu există”.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, precizează Agerpres.

Procurorii DNA au susținut că în perioada 4 - 27 noiembrie 2019, deputatul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc ar fi pretins suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă Costel Alexe, ministrul Mediului din acea perioadă, pentru ca acesta din urmă să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" o persoană apropiată de omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean.

Omul de afaceri avea contracte cu Apele Române şi era interesat să aibă un om apropiat la conducerea acestei instituţii publice.

Cel care urma să intermedieze afacerea era Vlad Marcoci, fost director la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Siret.

Conform DNA, banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era Ciufudean.

Numirea respectivă nu s-a mai produs. La 21 ianuarie 2020, în funcţia de director general al ANAR a fost numită o altă persoană.

Omul de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean a mai fost trimis în judecată de DNA în două dosare, în care este acuzat că i-a mituit pe Victor Sandu şi Cristian Bratanovici, fost director general, respectiv fost director adjunct al Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Vlad Marcoci a fost preşedinte executiv al PSD Neamţ până în aprilie 2016, fiind un apropiat al actualului lider al organizaţiei social-democrate Ionel Arsene, însă cei doi s-au certat, iar Marcoci a demisionat din partid şi s-a înscris în PNL.

Marcoci a ocupat mai multe funcţii şi demnităţi: deputat PSD de Neamţ (2012 - 2016), preşedinte Administraţia Fondului pentru Mediu (2009 - 2010), preşedinte al CJ Neamţ (2006 - 2008), prefect al judeţului Neamţ (2000).

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Banii pe care românii nu au voie să îi țină! Au la dispoziție 10 zile să îi predea, altfel riscă 3 luni de...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Lora, emoționată să fie nașă de cununie pentru sora soțului ei: "Familia care m-a ales și pe care am ales-o...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Rusia se pregătește deja pentru următorul război. Vestul visează la o pace în Ucraina care nu va veni...
Newsweek
Ce a aflat ministrul Muncii la inspecția de la Casa de Pensii? Merge softul? Când cresc pensiile?
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”