Directorul general al Tel Drum, Petre Pitiș, s-a prezentat, marți, la sediul DNA, și pentru a participa la desigilarea sistemelor informatice ridicate în urma perchezițiilor efectuate de anchetatori.
Procurorii anticorupție caută, cel mai probabil, noi dovezi despre contractele Tel Drum, despre condițiile în care reprezentanții companiei au obținut fonduri europene.
La intrarea la DNA, în jurul orei 11.00, Petre Pitiș a declarat că nu ar avea vreo relație personală cu Liviu Dragnea și că nu acesta semna, din partea CJ Teleorman, contractele câștigate de Tel Drum.
„Nu am nicio relație personală cu Liviu Dragnea. Nu l-am întâlnit nici când era președinte la Consiliul Județean, nu a semnat dumnealui contractele din partea Consiliului Județean pe care le-am câștigat la licitație. Erau semnate de un vicepreședinte al Consiliului Județean”, a declarat Pitiș.
Referitor la acuzațiile formulate de procurori, directorul general al Tel Drum a spus că „nu crede” că vor fi găsite probe împotriva sa, deoarece consideră că a fost „perfect legală” procedura de încheiere a contractului cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
„Nu cred că vor fi găsite probe împotriva mea. Depinde ce pot interpreta dumnealor. Noi considerăm că procedura de încheiere a contractului cu AFIR a fost perfect legală şi a respectat normele ghidului de procedură. Poate solicităm un expert, care să ne spună părerea lui. Părerea noastră şi a firmei de consultanţă este că s-au respectat toate normele”, a declarat Pitiș.
Acesta a admis că deține 50% din acțiunile Tel Drum și că mai sunt alți cinci acționari în firmă. „Între aceştia nu se numără şi nu s-a numărat Liviu Dragnea, din 2007, de când conduc eu firma. El nu a avut nicio legătură cu firma, din 2007, de când eu conduc această societate”, a subliniat Pitiș.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 142 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.