Gabriel Oprea, achitat definitiv în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină

Data actualizării: Data publicării:
161017_gabriel_oprea_DNA_26_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/ Octav Ganea

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, în care a fost judecat pentru ucidere din culpă.

Curtea de Apel București a menținut decizia primei instanțe, Tribunalul București, de achitare a fostului ministru Gabriel Oprea.

Pe de altă parte, administratorul firmei care nu a semnalizat groapa în care a intrat cu motocicleta Bogdan Gigină a fost condamnat definitiv la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.

Instanța a stabilit, de asemenea, că patronul și firma trebuie să plătească în solidar 150.000 de euro și 50.000 de lei daune morale pentru familia polițistului.

Minuta ședinței:

Solutia pe scurt: DP 1308/A/ În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă Ciuciu (fostă Gigină) Ioana Raluca împotriva sentinţei penale nr. 241/F/06.03.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală în dosarul nr. 33627/3/2018. În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen. admite apelurile declarate de către inculpaţii Mazilu Petre şi S.C. General MPM Impex S.R.L. şi de către părţile civile Gigină Cornel Relucă, Sima (fostă Gigină) Carmen împotriva sentinţei penale nr. 241/F/06.03.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală în dosarul nr. 33627/3/2018.

În baza art. 421 pct. 2 lit. b C.proc.pen. admite apelul declarat de către partea civilă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 241/F/06.03.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală în dosarul nr. 33627/3/2018.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi:

1. În rejudecare: În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală cu referire la art. 1357 şi art. 1382 din Codul civil admite în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile Gigină Cornel - Relucă, Sima (fostă) Gigină Carmen şi Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca împotriva inculpaţilor Mazilu Petre şi General MPM Impex S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, dispune obligarea acestora la plata în solidar a următoarelor despăgubiri:

- suma de 25.000 lei reprezentând daune materiale către partea civilă Sima (fostă Gigină) Carmen;

- suma de 25.000 lei reprezentând daune materiale către partea civilă Gigină Cornel-Relucă;

- suma de 60.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății efective, reprezentând daune morale către partea civilă Sima (fostă Gigină) Carmen;

- suma de 60.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății efective, reprezentând daune morale către partea civilă Gigină Cornel-Relucă;

- suma de 30.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății efective, reprezentând daune morale către partea civilă Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca.

Menţine măsurile asigurătorii instituite în cauză cu privire la bunurile imobile şi cele mobile aparținând inculpatei General MPM Impex S.R.L., respectiv cu privire la bunurile imobile şi cele mobile aparținând inculpatului Mazilu Petre, urmând ca măsurile asigurătorii să fie menţinute până la concurenţa sumelor la plata cărora inculpata General MPM Impex S.R.L, respectiv inculpatul Mazilu Petre au fost obligaţi cu titlu de daune materiale și morale.

În baza art. 276 alin. 2,4 C.proc.pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex S.R.L. la plata a câte 7.500 lei către fiecare dintre părţile civile Sima (fostă Gigină) Carmen şi Gigină Cornel Relucă cu titlu de cheltuieli judiciare.

2. Trimite spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti faţă de inculpaţii Mazilu Petre şi GENERAL MPM IMPEX SRL.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă apelanta parte civilă Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea copiei minutei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei azi, 26.07.2023.

Polițistul Gigină din coloana oficială a lui Oprea, mort în accident

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în mai 2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Bogdan Gigină a murit în octombrie 2015, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti. Procurorii DNA spuneau în 2018 că vina pentru acest accident o poartă fostul vicepremier Gabriel Oprea şi administratorul firmei care a săpat groapa şi nu a semnalizat-o bine.

Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul.

La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea. Anchetatorii arată că poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h, în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie. Dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.

Procurorii au mai spus că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcţia sa şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan Gigină.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu