Gorghiu, despre dosarul Mineriadei: „O veche restanță a statului român și a justiției. Avem o obligație pe care sper să ne-o onorăm”

Data publicării:
alina gorghiu
„Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească”, a mai spus Alina Gorghiu. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat joi despre dosarul Mineriadei din 1990 că este o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, ea precizând că a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. „Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească”, a mai spus ministrul, transmite News.ro.

„E o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească”, a declarat ministrul Alina Gorghiu.

Ea a precizat că a transmis solicitarea imediat către Parchet, după ce i-a ajuns de la preşedintele României documentul pentru începerea urmăririi penale.

„Am comunicat-o Parchetului şi sper să vedem un deznodământ curând”, a completat Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au sosit joi, la Parchetul General, pentru a fi audiaţi în dosarul Mineriadei din 1990.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Permisul auto suspendat în străinătate nu va mai fi valabil nici în România. UE schimbă regulile pentru șoferi
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Cum au supraviețuit un tată și cele două fiice timp de 12 ore, după ce avionul lor s-a prăbușit într-un lac...
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiei la Mica Recalculare? Guvernul, anunț care dă fiori pensionarilor
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...