Neclarități privind soarta celor patru soldați americani dispăruți în Lituania. Precizările purtătoarei de cuvânt a NATO

Data actualizării: Data publicării:
US Army paratroopers with the 173rd Airborne Brigade Combat Team stand in formation after arriving April 26, 2014 in Siauliai, Lithuania. The soldiers were deployed to Lithuania, Poland, Latvia and Estonia as tensions with Russia rise over Ukraine.
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Patru militari americani au dispărut în Lituania în cursul unui antrenament. Ambasada SUA a precizat că armata şi poliţia încă îi caută pe soldați. Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a părut să confirme moartea celor patru, însă ulterior purtătoarea de cuvânt a NATO a clarificat faptul că șeful alianței nu are mai multe informații decât cele făcute publice. 

ACTUALIZARE 23:25 Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a clarificat declarația secretarului general al Alianței, Mark Rutte, cu privire la cei patru soldați americani dispăruți la Pabradė. „Vorbea despre știri care au apărut și nu a confirmat soarta celor dispăruți, ceea ce este încă necunoscut”, a spus ea.

„Regretăm orice confuzie cu privire la observațiile Secretarului General cu privire la această chestiune de astăzi”, a spus ea, potrivit LRT.

ACTUALIZARE 19:45 Patru soldați ai Armatei Statelor Unite au murit în Lituania în timpul unui antrenament, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul unei vizite la Varșovia, miercuri.

„În timp ce vorbeam, a apărut știrea despre patru soldați americani care au fost uciși într-un incident din Lituania”, a spus Rutte reporterilor, adăugând că nu știe niciun detaliu, potrivit Reuters.

ACTUALIZARE 18:02 Potrivit surselor agenției de presă lituaniene LRT, cei patru militari americani ar fi morți, dar această informație nu a fost încă confirmată oficial.

Știrea inițială. Într-o postare pe platforma X, ambasada a anunţat că soldaţii au dispărut într-o zonă de antrenament lângă Pabrade, în estul Lituaniei, aproape de frontiera cu Belarus. Ambasada nu precizează când a avut loc dispariţia.

„Soldaţii, toţi din Brigada 1, Divizia a 3-a Infanterie, efectuau în momentul incidentului un antrenament tactic programat”, se spune în mesaj, care afirmă că „sunt în desfăşurare eforturi de căutare şi recuperare”.

Armata lituaniană a transmis într-un comunicat că a fost informată marţi că patru militari americani şi un vehicul cu şenile sunt daţi dispăruţi.

„A fost identificată o posibilă locaţie a incidentului şi este în desfăşurare o operaţiune de căutare şi salvare”, a adăugat partea lituaniană.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul în care s-a construit blocul care rezistă la un cutremur de peste 8 grade. Singurul de acest fel din...
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget