Mărturia tânărului agresat de poliţist: "A turnat, cred, un tub întreg de spray paralizant pe mine" 

Data publicării:
politist-1

Tânărul care a surprins imaginile spune că a făcut acest lucru după ce a observat că un poliţist se comportă agresiv cu un şofer. Iritat de prezenţa cameramanului amator, agentul din imagini i-a pulverizat spray paralizant în faţă.

„După aproximativ 5-10 minute, în timp ce mă spălam pe faţă, agentul a revenit, a coborât din maşină, a turnat cred că un tub întreg de spray paralizant pe mine, m-a lovit în zona picioarelor, mi-a adresat injurii, telefonul meu a căzut din buzunar, acesta l-a călcat în picioare”, povesteşte tânărul agresat.

După ce poliţistul a plecat, tânărul a sunat la 112.

„A fost nevoie de trei apeluri la 112 ale avocatului meu şi abia în momentul în care a spus că este avocat s-a prezentat o maşină de poliţie. (Ce v-au spus atunci agenţii care au venit la faţa locului?) Mi-au spus să-l iert şi că se poate să mă fi confundat. Atât. Nu mi-au luat niciun fel de declaraţie, doar mi-au luat buletinul, au notat datele şi au plecat”, adaugă tânărul.

„Imediat după ce am luat cunoştinţă cu privire la existenţa acestui filmuleţ, poliţiştii de la Biroul de Control Intern au demarat o investigaţie. De îndată ce vom avea rezultatele anchetei le vom aduce la cunoştinţa opiniei publice”, a declarat Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IJP Braşov.

În cazul în care va fi găsit vinovat, ofiţerul ar putea fi concediat. Victima sa a făcut deja o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...